Stiri calde

Poliţiştii au confiscat în ultima săptămână mii de brazi de Crăciun comercializaţi ilegal

În ultima săptămână, Poliția Română a continuat verificările și controalele în domeniul operațiunilor cu material lemnos, precum și a celor cu pomi de Crăciun.
 
Potrivit Poliţiei Române, au fost verificate peste 1.000 de exploatări forestiere, ocoale silvice și locuri de depozitare, fiind  constatate 138 de infracțiuni. Totodată, au fost aplicate peste 2.000 de amenzi, au fost indisponibilizați aproape 500 de metri cubi de material lemnos și peste 4.000 de pomi de Crăciun.
 
În perioada 13 - 20 decembrie a.c., sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române, poliţiştii din toată țara au organizat 1.066 de acțiuni și controale în fondul forestier național şi în locuri de depozitare sau comercializare a materialului lemnos.
 
Polițiștii au controlat în total 1.008 obiective, dintre care 77 de exploatări forestiere, 106 instalații de depozitare, 43 de ocoale silvice și structuri subordonate, fiind constatate 138 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 95 de persoane, față de 10 dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive.
 
De asemenea, poliţiştii au aplicat 2.050 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 685.176 de lei (dintre acestea, 402 au fost la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice).
 
Ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea sau indisponibilizarea a 495 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 636.914 lei.
 
Totodată, s-a dispus confiscarea sau indisponibilizarea a 4.146 de pomi de Crăciun, în valoare de 166.063 de lei, 6 ferăstraie mecanice, 7 topoare/securi, 1 autovehicul, 5 căruțe, 1.350 kg. de cetină și 477 de alte bunuri.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incredibil. Autoturism avariat în parcare de un brad de Crăciun aruncat de la etaj. Imaginile virale pe internet (galerie foto)

24 Jan 2018 2156

Un brad de Crăciun a fost împodobit cu fotografii ale victimelor din clubul Colectiv

23 Dec 2016 806

Moş Crăciun aduce cadouri de la Famous Luxury Perfumes!

20 Dec 2016 3044

Editorial De Crăciun, renunţăm la măşti?

19 Dec 2016 5405

Bănuțul de cupru – secretul pentru ca bradul de crăciun să nu se usuce!

18 Dec 2016 6319

Cu sau fără primă - asta-i întrebarea! Ce angajaţi din Constanţa vor găsi sub brad daruri de la Moş Crăciun

17 Dec 2016 2415

Pericolul din brazii de Crăciun pentru tine și copii. Ce insecte duci în casă odată cu tradiționalul pom. Remedii

15 Dec 2016 2624

„Alo? 112? Veniți vă rog, moare bradul!" Un medic a filmat o ambulanţă care transporta un pom de Crăciun (video)

13 Dec 2016 3203

Daruri sub pomul de Crăciun, pentru 10 de copii din Cumpăna

09 Dec 2016 1030

Brazi și molizi, confiscați Polițiștii au constatat 110 infracțiuni prevăzute în Codul Silvic

30 Nov 2016 987

Bradul de Crăciun. Semnificație, tradiție și modernism (galerie foto)

24 Dec 2015 3622

În fața clubului Colectiv a fost împodobit un brad de Crăciun în memoria celor 63 de victime

23 Dec 2015 848

Bradul de Crăciun, decorat în cel mai scurt timp

22 Dec 2015 632

Arhiepiscopia Tomisului şi-a împodobit bradul

19 Dec 2015 900

Nu v-ați cumpărat încă un brad? Puteți achiziționa și un ghivechi sau o crenguță

19 Dec 2015 1005

Consiliul Judeţean, pregătit pentru Moş Crăciun şi pentru întâlnirea cu consilierii (galerie foto+video)

18 Dec 2015 1209

Se apropie Crăciunul! Colindatorii au ieşit pe străzile din Constanţa (video)

17 Dec 2015 1111

Fotoreportaj Pentru copiii din "Lumea florilor", Moș Crăciun a venit!

11 Dec 2015 2625

Cetina de brad se scutură în van Pomi de Crăciun tăiaţi ilegal, confiscaţi de poliţişti

13 Dec 2014 1272

O, brad frumos… Cât vor scoate constănțenii din buzunar pentru ornamentele tradiționale de Crăciun (galerie foto)

11 Dec 2014 1973

Handmade by Carmen Petrișor Vine Mos Craciun!

30 Nov 2014 2168

Brazii de Crăciun au apărut deja în magazinePreţurile ţin oamenii la distanţă

29 Nov 2014 1090

Bancul zilei Bradul de Crăciun

22 Sep 2014 840

Răsună colindele în Constanța în seara de Ajun!

24 Dec 2013 1235

casadex.ro Top 10 cele mai bizare, scarboase si obscene ornamente pentru bradul de Craciun

24 Dec 2013 1991

casadex.ro TOP 10 cei mai scumpi brazi din lume din toate timpurile

18 Dec 2013 2894

Cât costă brazii naturali, artificiali sau la ghiveci De unde pot achiziţiona constănţenii simbolul Crăciunului (galerie foto)

17 Dec 2013 5449

Idei originale pentru decorarea mesei de Crăciun (galerie foto)

11 Dec 2013 2901

Ultima ținută a lui Lady Gaga o să te facă să râzi cu lacrimi (video)

09 Dec 2013 1470

Elevii Liceului Murfatlar au împodobit bradul de la Centrul Comercial Maritimo

08 Dec 2013 938

casadex.ro Craciun in alb negru. Brazi, ornamente si decoratiuni

05 Dec 2013 4892

Mâine este ultima zi a Târgului de Crăciun de la Pavilionul Expozițional

22 Dec 2012 1217

Glob sticla brad de Craciun

18 Dec 2012 1304

Ce vor găsi sub brad angajaţii de la Termica Distribuţie Năvodari?

17 Dec 2012 1388

Află povestea Bradului de Crăciun de la Cernavodă

14 Dec 2012 1656

Blonde...

22 Oct 2012 1327

Târgul de Crăciun se deschide mâine Pavilionul Expoziţional Constanţa

17 Dec 2011 2705

Liderul de opinie O brad... ilegal

27 Dec 2010 745

Iată ce s-a servit la masa de Crăciun la Casa Regală

25 Dec 2010 1012

Cuget Liber O, brad frumos, cu cetina de criză!

14 Dec 2010 801

Bradul de Crăciun al Cetăţii

08 Dec 2010 875

Cat costa un brad in pietele constantene

21 Dec 2009 1726

Cat costa un brad in pietele constantene

20 Dec 2009 882

Doua brunete

16 Jan 2009 1600

In asteptarea lui Mos Craciun la Cogealac

12 Dec 2008 467

Povesti de Craciun, "soptite" langa brad

18 Dec 2007 802

Sibiu Primul brad de gheata din Romania

05 Dec 2007 485

Spiritul Craciunului se manifesta si in randul hotilor

20 Dec 2005 509

Mos Craciun s-a intalnit cu copiii angajatilor de la RAJA

20 Dec 2005 705

Liberali si democratii nu sunt de acord cu cheltuielile municipalitatii

28 Feb 2005 206