Poliţiştii au prins un tânăr care voia să vândă un revolver cu glonţ. Cât cerea pe el


Poliţiştii specializaţi în combaterea infracţiunilor la regimul armelor, explozibililor şi substanţelor periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au depistat în flagrant delict un bărbat, care ar fi încercat să vândă o armă letală şi muniţia aferentă. Acesta a fost reţinut.

Ieri, poliţişti din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Poliţiei Române, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, au prins în flagrant delict, în Popeşti Leordeni, judeţul, Ilfov, un bărbat, de 33 de ani, care deţinea ilegal o armă de foc scurtă (revolver cu glonţ).
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.
Asupra bărbatului a fost găsit un revolver cu glonţ, calibrul 357 şi 50 de bucăţi de cartuşe de acelaşi calibru, pe care acesta ar fi încercat să le comercializeze contra sumei de 3.500 de euro.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi, 21 noiembrie a.c., urmează să fie prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.
Armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să vândă ilegal o armă letală

06 Jan 2024 641

Apartamentul unei femei din Chiajna, vandalizat! A fost folosită și o armă

06 Nov 2023 850

IPJ Tulcea Bărbat din Luncavița, depistat cu armă letală fără permis

06 Oct 2023 802

Descoperire șocantă a Poliției în casa unui italian stabilit în România (FOTO)

14 Jan 2023 1614

IPJ Bacău Buletin de presă -10.10.2021

10 Nov 2021 970

Tulcea Un bărbat s-a rănit accidental cu propria armă. Polițiștii i-au deschis dosar penal

06 Aug 2019 1598

Deșeuri, descărcate ilegal pe un teren din Constanța. Șoferul fugar a pus în pericol viața unui agent și autospeciala de poliție

16 Jul 2018 1797

Armă letală ascunsă într-un container și confiscată în PTF Constanţa Sud Agigea

01 Mar 2016 2543

Percheziţii domiciliare la Băneasa Presupus braconier, cercetat de poliţişti (galerie foto)

11 Nov 2014 2267

Costel Corduneanu, aflat sub control judiciar pentru trafic de arme, a lansat un atac dur la adresa procurorilor

19 Oct 2014 2290

Cercetaţi pentru braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept

29 Jun 2014 2880