Poliţiştii constănţeni au participat la ”Caravana isteţilor” (galerie foto)

Poliţiştii constănţeni au participat, alături de copii, părinţi şi cadre didactice, la proiectul educaţional ”Caravana isteţilor – ştiu, mă informez, deci sunt cel mai bun!”. Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu cei ai Serviciului Rutier Constanţa şi ai Serviciului Ordine Publică, au fost, ieri, alături de copii, părinţi şi cadre didactice, oferindu-le acestora sfaturi şi recomandări preventive referitoare la prevenirea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor şi a violenţei în şcoli.

Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului educaţional ”Caravana Isteţilor – ştiu, mă informez, deci sunt cel mai bun!”, care a debutat în anul 2015, în Centrul Comercial Maritimo Shopping Center din municipiul Constanţa.

Având în vedere faptul că siguranţa copiilor reprezintă o prioritate a poliţiştilor constănţeni, oamenii legii au recomandat minorilor să fie precauţi, iar când sunt singuri acasă să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute; să nu părăsească locuinţa fără acordul părinţilor; la şcoală, să nu reacţioneze violent dacă intră într-o dispută cu un alt elev; dacă în jurul şcolii se află persoane cu un comportament antisocial, să sesizeze imediat unul dintre profesori sau poliţia; în drumul spre şcoală să evite să vorbească cu necunoscuţi; în deplasarea lor către şi de la şcoală să aleagă cea mai sigură cale, să evite zonele izolate sau locurile puţin circulate; să nu se joace cu telefonul mobil pe stradă; să circule pe trotuare şi să traverseze doar prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii constănțeni, alături de copii în cadrul proiectului Caravana isteților

19 Jun 2016 1854

Gala Caravana Isteţilor la Constanța

14 Mar 2016 1764

Caravana Istetilor revine la Constanta!

05 May 2015 1355

„Caravana isteţilor”, la Maritimo Shopping Center

28 May 2014 2423

Află detalii despre acțiunea polițiștilor de la Maritimo

12 May 2014 2109

Participant-surpriză la Caravana Isteților de la Maritimo (galerie foto)

11 May 2014 2593

Eveniment în Constanţa „Caravana Isteţilor“ la Maritimo Shopping Center

09 May 2014 3188