Poliţiştii, cu ochii în patru, de Florii şi Paştele catolic

În perioada Sărbătorilor Floriilor ortodoxe şi Paştelui catolic, în întreg judeţul Constanţa, poliţiştii vor intensifica acţiunile pentru combaterea şi prevenirea faptelor antisociale, scopul fiind acela de a proteja cetăţenii de comiterea oricăror ilegalităţi.
 
Poliţiştii vor acţiona în sistem integrat cu celelalte cadre ale Ministerului Internelor în vederea combaterii şi prevenirii faptelor de natură penală.
 
Astfel, peste 300 de poliţişti ai structurilor de investigare a fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, cei care gestionează domeniul armelor şi a substanţelor periculoase şi peste 100 de jandarmi constănţeni vor fi prezenţi în stradă, suplimentar faţă de dispozitivul curent.
 
Se va acţiona pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor de natură economico-financiară, pentru protejarea populaţiei împotriva unor practici comerciale de natură să ducă la comercializarea unor produse alimentare neconforme, pentru asigurarea unui trafic rutier în siguranţă, pentru combaterea şi prevenirea infracţiunilor stradale şi oricăror fapte de natură să aducă atingere climatului de siguranţă publică, transmite Biroul de presă al IPJ Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.