Polițiștii de la Rutieră anunță acțiuni ample săptămâna viitoare. Vizați șoferii și pietonii indisciplinați

Pentru că viteza, alcoolul la volan, abaterile săvârșite de către pietoni în trafic și neacordarea priorității de trecere reprezintă unele dintre principalele cauze care conduc la accidente pe drumurile publice, Poliția Română va intensifica acțiunile în stradă,  în perioada 13 – 19 noiembrie a.c..
 
Obiectivul principal al polițiștilor este salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere prin depistarea și sancționarea celor care pun în pericol siguranța traficului.
 
În cele 7 zile, polițiștii vor organiza filtre și acțiuni în stradă, utilizând aparate radar. Planul cuprinde 5 etape.
 
În ziua de 13 noiembrie a.c., pe șoselele din țară și pe autostrăzi, polițiștii  rutieri şi de ordine publică vor utiliza permanent semnalele luminoase ale autospecialelor. Toți conducătorii de autovehicule verificați vor fi testați în vederea depistării și sancționării faptelor de conducere pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice.
 
Ziua de 14 noiembrie va fi dedicată combaterii neacordării priorităţii de trecere pietonilor. Pe parcursul întregii zile polițiștii vor desfășura activități pentru combaterea neacordării priorităţii de trecere vehiculelor.
 
Miercuri, 15 noiembrie a.c., acțiunile vor viza combaterea abaterilor săvârșite de pietoni. Cei care vor staționa sau se vor deplasa neregulamentar pe drumurile publice vor fi în vizorul polițiștilor.
 
Acțiunile de joi vizează  sancționarea celor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor sau vehiculelor.
 
În perioada 17 – 19 noiembrie, acțiunile vor fi intensificate pentru depistarea celor care conduc cu viteză excesivă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de control cu radare, în județul Constanța. S-au aplicat amenzi și s-au suspendat permise de conducere

26 Mar 2024 521

​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

18 Mar 2024 567

Acțiune a polițiștilor rutieri în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

03 Mar 2024 714

Două societăți care fac lucrări pe bulevardele Aurel Vlaicu și Mamaia din Constanța, sancționate de polițiști (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 667

Știri Constanța ​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! Amenzi aplicate și permise suspendate

08 Feb 2024 718

Bilanț MAI în ultimele 24 de ore. Controale, salvări și sancțiuni pentru siguranța publică

23 Dec 2023 603

Șeful Poliției Rutiere Poliţiştii rutieri au aplicat, în primele 10 luni ale anului, 1.669.045 de sancţiuni contravenţionale

05 Dec 2023 820

IPJ Constanța Bilanțul polițiștilor rutieri. 73 de sancțiuni contravenționale, de peste 50.000 de lei.

01 Nov 2023 689

Poliția Rutieră Constanța Ieri s-au dat amenzi de 15.000 lei șoferilor iregulamentari.Iată pentru ce

04 Oct 2023 687

Polițiștii din Constanța au aplicat amenzi de aproape 6.000 lei, într-o singură zi

27 Sep 2023 698

Județul Constanța Sute de amenzi aplicate de polițiști în ultima săptămână! Peste 100 de permise, reținute (GALERIE FOTO)

25 Sep 2023 590

Poliția Română Ce amenzi au aplicat oamenii legii în ultimele 24 de ore

23 Sep 2023 809

Acțiune rutieră a polițiștilor din județul Giurgiu. Ce au constantat autoritățile

04 Sep 2023 758

MAI În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei

03 Sep 2023 740

Poliția Română Iată motivul pentru care au fost reținute sute de permise de conducere în ultimele 24 de ore

31 Aug 2023 688