Prejudiciu de 3 milioane de euro Poliţiştii de la Transporturi, acţiuni în Portul Constanţa. Societăţi, nave şi containere, verificate

Poliția Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, efectuează permanent acțiuni și controale în porturile maritime, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor economico-financiare.
 
Acțiunile desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, în primele șase luni ale anului 2019, în porturile Constanţa, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia au vizat prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală, contrabandă cu produse accizabile, punere în circulație de mărfuri contrafăcute, comercializare şi transport cu cereal și material lemnos. Activitățile polițiștilor au avut în vedere și verificarea gestiunilor de carburanți la bordul navelor.
 
Astfel, de la începutul anului, au fost desfășurate 13 percheziții domiciliare, în cadrul a 125 de dosare penale, întocmite pentru săvârșirea unor fapte de evaziune fiscală, în care prejudiciul activităților infracționale se ridică la 3.000.000 de euro.
 
Totodată, pe parcursul activităților au fost controlate 154 de societăți comerciale, 43 de nave, peste 8.200 de mijloace de transport și 61 de containere, fiind confiscate bunuri de peste 1.000.000 de lei.
 
Polițiștii de la transporturi maritime au constatat 26 de infracțiuni economice (dintre care 7 fapte privind gestiunea frauduloasă, 11 la Legea 86/2006 privind Codul vamal al României și 7 infracțiuni prevăzute de Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice) și au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 21.500 de lei, pentru nerespectarea legislației în domeniu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 87

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 409

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 318

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 438

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 366

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 386

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 484

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea Port - PTF Siret

09 Apr 2024 494

Conexiuni maritime și economice. De la Portul Constanța la Portul Linz

09 Apr 2024 435

Parfumuri contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud (FOTO)

08 Apr 2024 421

Accident rutier, în Constanța. O mașină a intrat într-un copac (Galerie FOTO)

06 Apr 2024 1010

Știri Constanța Dana 79 din Port, închisă, în urma unor anchete ale autorităților din cadrul SRI (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 10525

Firme Constanța Acționarii societății Șantierul Naval Constanța SA, convocați în AGOA!

03 Apr 2024 575

Știri Constanța Pasajul Baza Tehnică din zona Porții 5 va fi deschis circulației, azi, după reparații capitale (VIDEO)

02 Apr 2024 513

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 510