Flagrant lângă linia de cale ferată Poliţiştii de la Transporturi au folosit arma din dotare

În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 00.10, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au acţionat pe relaţia CF 812 Medgidia – Mihai Viteazu – Tulcea şi au depistat un grup de trei bărbaţi, care săpau în zona căii ferate, de unde sustrăgeau cablu de la infrastructura de telecomunicaţii CFR, lângă aceştia aflându-se şi două atelaje hipo.

„Cu ocazia depistării, cele trei persoane au încercat să fugă de la faţa locului, fapt pentru care poliţiştii, după efectuarea somaţiei legale, au executat mai multe focuri de armă în plan vertical, cu armamentul din dotare, nefiind înregistrate victime sau pagube materiale”, se arată într-un comunicat al Poliţiei e Transporturi Constanţa.
 
Astfel, cele trei persoane  au fost imobilizate la o distanţă de aproximativ 50 – 100 metri, faţă de locul comiterii faptei. Acestea au fost identificate ca fiind Petre – Titi Dancău,  de 31 de ani, din sat Sinoe, comuna Mihai Viteazu, Gabriel Sarca, de 43 de ani, din sat Oituz, comuna Lumina, şi Costel Iordache, de 30 de ani, din sat Sinoe, comuna Mihai Viteazu.
 
În cele două ateleje hipo, se afla cantitatea de aproximativ 140 metri cablu telefonic, prejudiciul creat societăţii de comunicaţii fiind în valoare de aproximativ 7.000 lei.
 
Cei trei au fost reţinuţi  pentru o perioada de 24 ore, iar ieri, Judecătoria Constanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru Gabriel Sarca, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar faţă de ceilalţi doi inculpaţi s-a luat măsura arestului la domiciliu.
 
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor trei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.