Polițiștii din Tulcea au primit mai multe sesizări de la oameni care au fost înșelați prin metoda „accidentul”

În ultima perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a înregistrat sesizări de la diferite persoane care, au fost înșelate cu sume de bani, sub pretextul că o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier, iar banii sunt necesari pentru a ajuta persoana în cauză.
 
„Atenţie ! Dacă primiţi un telefon de la „un binevoitor” care vă pretinde bani, pentru facilitarea unei intervenţii către autorităţi sau sub orice alte motive: nu daţi curs unei cereri de acest tip şi nu trimiteţi bani, deoarece există riscul major să fiţi victima unei înşelăciuni!”, au transmis reprezentanții poliției.
 
Iată cum trebuie să procedaţi:
 
•Solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare;
 
•Nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Întrerupeţi imediat convorbirea şi încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul;
 
•Chiar dacă cel care să sună „vă recomandă” să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul,  nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere;
 
Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112,  pentru a primi sprijin de specialitate. În nici un caz nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!
 
Ce ar trebui să știe tinerii:
 

Părinţii sau bunicii dumneavoastră trebuie informaţi şi sprijiniţi, pentru a nu deveni victimele acestor infractori.
 
Este important să dezbateţi aceste aspecte în familie, adresând seniorilor următoarele recomandări:

 
•În cazul în care sunt sunaţi de un necunoscut care le pretinde bani pentru a ajuta o rudă aflată într-o pretinsă situaţie de pericol, să nu divulge nici un fel de date personale, ci din contră, să adreseze întrebări şi să solicite informaţii despre presupusul accident (unde s-a produs, spitalul sau secţia de poliţie unde s-ar afla ruda în cauză);
 
•Să apeleze telefonic, imediat, ruda respectivă sau persoane apropiate acesteia, indiferent de conjunctură (moment al zilei, locaţie), pentru a verifica informaţiile primite;
 
•Să sune de urgenţă la numărul 112, pentru a solicita sprijinul poliţiei. În nici un caz să nu facă singuri demersuri care presupun contactul cu persoana apelantă!
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 360

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 318

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 427

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 395

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 485

Radare în județele Constanța și Tulcea. Peste 250 de amenzi aplicate

07 Apr 2024 472

Alertă la Constanța! Un adolescent a dispărut de la locuința din stațiunea Mamaia

04 Apr 2024 1197

Tulcea Aplicația eDAC, folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate

01 Apr 2024 441

Alertă în județul Tulcea! Un tânăr de 25 de ani, dispărut de la un centru de reabilitare din localitatea Horia

30 Mar 2024 698

Oficiali de la IPJ Tulcea despre femeia din Baia găsită împușcată

29 Mar 2024 877

Polițiștii din Sulina, județul Tulcea, în mijlocul elevilor (Galerie FOTO)

26 Mar 2024 386

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 668

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 529

Bucuria copiilor la Ziua Porților Deschise. Întâlnirea cu polițiștii din Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 451

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 413