Poliţiştii locali au acţionat pentru menținerea curățeniei în Constanţa. Ce nereguli au constatat (galerie foto)

În perioada 12.11.2018-18.11.2018, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 1576 (468 sancțiuni au fost înregistrate în aceeași perioadă a anului 2017)  sancțiuni  contravenționale în valoare totală de 415.165 lei.

Controalele s-au desfășurat independent de alte institutii și au vizat respectarea normelor legale privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale, asigurarea ordinii și liniștii publice în zonele adiacente centrelor comerciale, parcurilor, piețelor agroalimentare și în cartierele de blocuri sau case, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța, depistarea persoanelor care nu dețin titlu de călătorie valabil pe mijlocul de transport în comun, prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun în spatiul public închis, ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata, etc

Sunt redate, cu titlu de exemplu, contravențiile săvârșite în mod frecvent:

Legea nr.61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice: 77 ( 27 sancțiuni contravenționale  au fost înregistrate în perioada 12.11.2017-18.11.2017) procese verbale intocmite pentru exercitarea unor acte de cersetorie, consum de alcool in alte locuri decat cele permise, producerea de zgomot, scandal, încălcarea unor norme de conviețuire socială și bună vecinătate, etc.

OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 348( 125 sancțiuni contravenționale au fost înregistrate în perioada 12.11.2017- 18.11.2017) abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări efectuate neregulamentar pe arterele intens circulate din municipiul Constanța  și au fost aplicate 705 puncte de penalizare.

H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 176 ( 19 sancțiuni contravenționale au fost înregistrate în perioada 12.11.2017-18.11.2017) amenzi contravenționale aplicate pentru aruncarea unor deșeuri, ambalaje, coji de semințe, resturi din țigară, resturi alimentare și nealimentare pe domeniul public;  răscolirea gunoiului din containere;  nemenținerea unei permanente stări de curățenie împrejurul unor imobile; terenuri neigienizate; staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație  ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul “rezervării” unui loc de parcare,  etc.

Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun-  90 (2 abateri contravenționale au fost înregistrate în perioada 12.11.2017-18.11.2017) sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru consumul de produse din  tutun în interiorul sau exteriorul unei unități medicale de tip spital din municipiul Constanța.

Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 380 (211 sancțiuni contravenționale au fost înregistrate în perioada 12.11.2017-18.11.2017)  procese verbale de constatare și sancționare a contravenției au fost încheiate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun.

H.C.L nr.235/2018 privind Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța-  417 amenzi contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata.

Legea nr.12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite:  10 (22 sancțiuni contravenționale au fost înregistrate în perioada 12.11.2017-18.11.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției  au fost încheiate pentru  desfășurarea unor acte de comerț ilicit, iar mărfurile și bunurile provenite din activitățile neautorizate au fost supuse măsurii complementare de confiscare.


HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 23 ( 5 sancțiuni contravenționale au fost înregistrate în perioada 12.11.2017-18.11.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;

Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție – au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru efectuarea unor lucrări fără a deține autorizația de construire emisă de autoritatea publică locală.

În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială.

Activități similare se vor desfășura în mod sistematic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

Pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea de drept a constănțenilor, Direcția Generală Poliția Locală Constanța solicită cetățenilor să  semnaleze faptele de natură antisocială la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate.


Sursa foto: Poliţia Locală Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Primăria Comunei Mereni, județul Constanța a atribuit un contract de servicii de curățenie (DOCUMENT)

12 Apr 2024 1030

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 624

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 728

Direcția Generală Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța caută o firmă care va face curățenie în Pavilioanele pentru pensionari (DOCUMENT)

15 Feb 2024 710

Societatea Exclusiv Auto ENB SRL angajează femeie la curățenie cu normă întreagă

08 Feb 2024 706

Licitații Constanța Licitație organizată de Nuclearelectrica Serv SRL pentru achiziția de produse de curățenie și igienă

13 Jan 2024 836

Primăria Constanța Curățenie de toamnă în cartierul Henri Coandă

17 Nov 2023 725

Bug's Done Cleaning SRL, o nouă firmă de curățenie înființată în Constanța

04 Nov 2023 988

Licitații publice După contestația de la CNSC, Primăria Constanța a schimbat câștigătorul achiziției de servicii de curățenie (DOCUMENT)

30 Oct 2023 1025

Angajări Constanța Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanța angajează

03 Oct 2023 1840

CNSC cere reevaluarea ofertei câștigătoare. Este vizat contractul de servicii de curățenie Contestatorul acuză Primăria Constanța de superficialitate în evaluarea ofertelor și de lipsă de imparțialitate (DOCUMENT)

15 Sep 2023 1678

Premierul Marcel Ciolacu despre accidentul de la 2 Mai. „ Din păcate, prin modul în care au acţionat anumiţi poliţişti au devenit complici morali la crimă“

24 Aug 2023 963

Continuă curățenia de primăvară în municipiul Constanța. În ce zone acționează echipele de muncitori

07 Apr 2023 997

Cip Avantaj SRL bifează un contract de servicii de curățenie și în sediile SPIT Constanța (DOCUMENT)

09 Mar 2023 1288

Cip Avantaj SRL din Tulcea face curățenie în spațiile administrate de AFI SRL Constanța (DOCUMENT)

08 Mar 2023 1678