Polițistul Alex Maftei, înmormântat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Poliţistul Alex Maftei, cel care şi-a pierdut viaţa sãptãmâna trecutã în accident de pe DN1, a fost înmormântat ieri, cu onoruri militare. Colegii tânãrului, alãturi de familie şi prieteni, l-au condus pe ultimul drum.

Prefectul judeţului, Daniel Olteanu, subprefectul, Mircea Gologan, precum şi şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Ionel Miricã, au participat, de asemenea, la funeraliile religioase. Au transmis condoleanţe familiei şi putere sã meargã mai departe.
Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Aşa cum spune tradiţia, pe drumul spre groapã, cortegiul funerar a fãcut câteva opriri la rãspantiile drumurilor, unde s-au citit Evanghelii.

Prietenii au purtat tricouri negre pe care aveau inscripţionate fotografia lui şi mesajul „Nu te vom uita niciodatã”. Alex Maftei se cãsãtorise în urmã cu douã luni.

Reamintim că Alex Maftei a murit vineri dupã-amiazã, în urmă unui accident la intersecţia DN1, cu drumul de acces spre Floreşti. Fusese angajat de curând în Poliţie, din sursã externã, şi fãcea cursuri de iniţiere la Şcoală de Poliţie din Câmpina. În ziua accidentului, primise învoire şi, alãturi de alţi patru colegi, se întorcea acâsã, scrie vremeanoua.ro.


Sursă foto: vremeanoua.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 547

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 654

Promovare a profesiei de polițist Zeci de tineri interesați au participat la evenimentul de la Constanța (FOTO)

16 Mar 2024 632

Dolj Procuror cercetat de DGA pentru infracțiuni de corupție. Încă un ofițer de poliție este suspect

14 Mar 2024 664

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 672

„Alertă“ DNA! Bărbat încătușat pentru dare de mită, ultraj și amenințare. Oficial de la Anticorupție

07 Mar 2024 676

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 723

Agenția Națională de Integritate duce la Curtea Supremă dosarul privind averea unui fost polițist de frontieră din Constanța

23 Feb 2024 483

Curtea de Apel reduce drastic daunele morale pentru un polițist din Constanța! Cu recurs (MINUTA)

19 Feb 2024 692

Justiție Tulcea Șofer condamnat pentru dare de mită!

19 Feb 2024 978

4.000 de euro daune morale pentru un polițist din Constanța! Nemulțumiri

17 Feb 2024 1147

Știri Constanța Finalul unei luni de foc. Polițiștii debutanți din Constanța încheie cu succes stagiul de pregătire (FOTO)

03 Feb 2024 821

Fane Căpățână, suspectat că ar fi jefuit cetățeni ucraineni în trafic după ce s-ar fi dat drept polițist Antidrog

01 Feb 2024 833

Polițist rutier din Mehedinți, cercetat pentru trafic de influență și luare de mită

29 Jan 2024 647

Altercație între doi polițiști! Totul s-a produs după o șicanare în trafic

28 Jan 2024 787