Pompierii din Tulcea au reluat căutarea pe Dunăre a bătrânului dat dispărut

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a reluat, duminică dimineaţa, căutarea unui bătrân dat dispărut, după ce barca în care se afla s-a răsturnat, sâmbătă seara, pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Tulcea, Amalia Ignatencu, a declarat că bărbatul, în vârstă de 63 de ani, din municipiul Tulcea, angajat ca îngrijitor al unei case de vacanţă din satul Băltenii de Jos, conducea sâmbătă seara o ambarcaţiune de agrement spre locul de muncă, în barcă alându-se încă două persoane, un bărbat şi o femeie, ambii de 36 de ani, din municipiul Tulcea.
 
"Primele cercetări au arătat că bărbatul în vârstă de 63 de ani, la kilometrul 91 al Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe, a efectuat un viraj periculos în urma căruia ambarcaţiunea s-a răsturnat. Cei doi pasageri au reuşit să se salveze, dar conducătorul ambarcaţiunii a fost dat dispărut", a precizat reprezentanta IPJ Tulcea.

Lucrătorii ISU Delta au început misiunea de căutare a bătrânului sâmbătă seara. Pe timpul nopţii, misiunea a fost întreruptă şi a fost reluată duminică dimineaţa, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Florentin Daciu.

Misiunea de căutare se execută cu o ambarcaţiune care are la bord doi subofiţeri ce sondează Dunărea cu funii cu carmace şi căngi.
"Scafandrii nu pot interveni acum pe Dunăre, din cauza vitezei de deplasare a apei şi a pericolului de a fi loviţi de resturi de copaci", a precizat Daciu.
 
Acesta este cel de-al treilea eveniment înregistrat pe Dunăre pe raza judeţului Tulcea în mai puţin de o lună. În celelalte două cazuri, ambele petrecute pe braţul Sulina al Dunării, în apropiere de localitatea Crişan, au fost implicate în total 18 persoane, una dintre ele, o tânără din satul Letea, în vârstă de 36 de ani, fiind dată dispărută, după evenimentul de la sfârşitul lunii aprilie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 556

Campania națională ”Detector pentru Viață” a ajuns în județul Tulcea! În ce localități au fost montate detectoare de fum și monoxid de carbon (GALERIE FOTO)

20 Apr 2024 357

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 614

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 812

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 684

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1062

Județul Tulcea Două cățelușe salvate de pompierii tulceni (FOTO)

10 Apr 2024 465

Flăcări la o locuință din municipiul Tulcea!

09 Apr 2024 411

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 931

​Distrugere de muniție găsită pe teritoriul județului Tulcea. Iată ce spun pompierii (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 489

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 749

Flăcări la o locuință din municipiul Tulcea! Proprietara a făcut atac de panică (Galerie FOTO)

01 Apr 2024 789

Intervenție de urgență în apropierea unei stații de carburanți din municipiul Tulcea!

30 Mar 2024 650

Tulcea Pregătire pentru situații de urgență. Elevii Școlii Gimnaziale Greci participă la un exercițiu de evacuare (FOTO)

22 Mar 2024 407

UPDATE Incendiu pe DN22 Constanța-Tulcea! Un autoturism, cuprins de flăcări la Lumina

15 Mar 2024 949