Ponta o lasă mai moale cu explorarea gazelor de şist din judeţul Constanţa

 Premierul Victor Ponta a declarat că negocierile cu Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, privind explorarea şi exploatarea gazelor va reprezenta o zonă de interes pentru viitorul Guvern, adăugând că cel care are cel mai mult de pierdut dacă România scoate gaze de şist este Gazprom.

„În primul rând este vorba de gazele la care Exxon şi OMV au descoperit şi urmează într-un termen de 3-4-5 ani să înceapă exploatarea şi categoric, în măsura în care - tocmai a fost o anumită rezoluţie a Parlamentului European, iar Marea Britanie deja a oficializat aceste explorări...pentru că vreau să explic un lucru: dacă mâine dăm voie să facă explorări pentru gaze de şist şi se găsesc, cel mai devreme peste cinci ani iese primul metru cub. Polonia foloseşte gaze de şist cu 80 dolari/mia de metri cubi, noi importăm de la Gazprom cu 450 şi eu vreau Oltchim-ul meu cu 450 de dolari/mia de metri cubi să fie competitiv cu firma din Polonia cu 80", a spus Ponta la Realitatea TV.

El a adăugat că America a devenit din importator un exportator de gaze folosind gazele de şist şi că cei care au cel mai mult de pierdut dacă România scoate gaze de şist sunt cei de la Gazprom.

  România încearcă să găsească noi surse de energie pentru a-şi reduce dependenţa de importurile de gaze naturale din Rusia şi pentru a compensa declinul natural al producţiei interne de hidrocarburi din surse tradiţionale. Pe lângă resursele potenţiale care ar putea fi exploatate în viitor de OMV Petrom şi Exxon Mobil în Marea Neagră, Chevron a obţinut anul trecut licenţe de explorare a gazelor de şist.

  Metoda de extracţie prin fracturarea hidraulică a rocilor de şist este controversată şi a provocat proteste şi în România.

După învestire, în luna mai, Guvernul Ponta a impus un moratoriu pe extracţia de gaze de şist până la finalizarea studiilor europene privind impactul fracturării hidraulice asupra mediului.

În luna iunie, premierul Ponta a declarat că Guvernul vrea să amâne până după alegerile parlamentare deciziile privind gazele de şist.

Chevron deţine în România un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Bârlad şi trei perimetre în judeţul Constanţa.

Fostul Guvern a aprobat, în martie, trei acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Chevron pentru perimetrele din judeţul Constanţa, respectiv Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti.

sursa: mediafax.ro

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

jjjj

18 Dec, 2012 08:39

UPS musiu consilier cernea... eco sau nu?

Articole asemanatoare

ARSVOM are un nou Director de Exploatare!

16 Aug 2023 958

Luna plină în săgetător și zodiile 4 iunie 2023

03 Jun 2023 644

Verde pentru gazele din Marea Neagră! Anunț ANRE despre perimetrele Pelican şi Midia

15 Jun 2022 1231

Centrul pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța invită școlile să participe la educație prin film

05 May 2022 2570

Epava navei zdrobită de ghețuri în 1915, descoperită în largul Antarcticii (VIDEO)

09 Mar 2022 1310

Cartea zilei „Țara celorlalți“ de Leïla Slimani

05 Feb 2022 975

Procesul, la Constanţa! Celebra companie italiană Augusta Offshore SpA, în „război“ cu GSP Offshore SRL, controlată Gabriel Comănescu

22 Nov 2021 4431

centrulnatura.ro Să ne reamintim cine suntem!

12 Aug 2021 2346

Salvamont România aniversează 52 ani de activitate cu o nouă versiune a aplicației sale de mobil

31 Jul 2021 1410

#ConstantaEsteBine Eu sunt real. Tu ești real. Viața este reală

08 Jul 2021 3100

Undă verde de la Mediu pentru OMV Petrom. Va instala o nouă sondă de exploatare în Marea Neagră

09 Feb 2021 1866

Pilotul constănțean Alex Cascatău, gata să înceapă primul său sezon în campionatul olandez Supercar Challenge (galerie foto)

05 Sep 2020 3724

Anunțul lui Erdogan. Descoperire uriașă a navei de explorare Fatih în Marea Neagră. Premieră în istoria Turciei

22 Aug 2020 2546

OMV Petrom a câștigat licitația pentru un perimetru de explorare țiței și gaze din Marea Neagră, în zona offshore a Georgiei

29 Jun 2020 1553

OMV Petrom SA a primit răspuns de la APM Constanța. Este vizată sonda de exploatare 822 Bis A Lebăda Vest

20 Dec 2019 1867