Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară. Circulația va întreruptă pe Transfăgărășan

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, în intervalul orar 10:00-14:00, circulaţia rutieră va fi oprită pe DN 7C Transfăgărăşan, la kilometrul 132+700 de metri, pentru desfăşurarea unei acţiuni pirotehnice de derocare a unei stânci de aproximativ 10 tone, care prezintă risc de desprindere şi pune astfel în pericol traficul autovehiculelor.
 
La această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu restricţii de circulaţie din cauza vreunui eveniment rutier şi nici probleme deosebite de aglomeraţie, în prezent valorile de trafic fiind normale pe arterele principale.
 
Potrivit Infotrafic, până în data de 30 august 2018, pe Autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti, între kilometrii 14 (centura Bucureşti) şi 26 (Moara Vlăsiei), se efectuează lucrări de reparaţii asupra carosabilului, circulaţia fiind restricţionată alternativ pe câte o bandă a fiecărui sens de mers.
 
Se menţin în continuare cu circulaţia întreruptă, îngreunată şi restricţionată, ca urmare a precipitaţiilor abundente din perioada recentă, care au dus la acumularea de aluviuni pe suprafaţa carosabilă, următoarele tronsoane de drumuri naţionale:
 
Drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă:
 
- DN 2H, în localitatea Milişăuţi, pe podul de peste râul Suceava, în judeţul Suceava;
 
- DN 2L, în localitatea Soveja, în judeţul Vrancea;
 
- DN 11B, în zona localităţii Cătruşa, în judeţul Covasna;
 

- DN 73D, între localităţile Boteni şi Suslăneşti, din judeţul Argeş.
 
Drumuri naţionale cu circulaţia îngreunată:

 

- DN 12B, în zona localităţii Slănic-Moldova, în judeţul Bacău;
 
- DN 15B, în localităţile Petru Vodă şi Stânca, din judeţul Neamţ.
 
Drumuri naţionale cu circulaţia restricţionată:
 
- DN 17A, în localitatea Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, pe podul de peste râul Moldoviţa, sunt instituite restricţii de viteză (30 km/h) şi de tonaj (maxim 7,5 tone), iar circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.
 
De asemenea, circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov - Întorsura Buzăului este oprită pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost afectat de viituri.
 
Totodată, traficul feroviar este blocat şi pe Magistrala 900 Caracal-Craiova, pe raza localităţii Cârcea, din cauza trenului privat de marfă 83315 cu şapte vagoane cu motorină, care a deraiat la kilometrul feroviar 200+200 de metri.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 409

Știri Constanța Restricții de trafic pe bulevardul Mamaia!

25 Apr 2024 357

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 396

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 227

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 214

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 210

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 308

Constanța Atenție! Se închide o stradă din cartierul Tomis Plus, pentru asfaltare

25 Apr 2024 355

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A

25 Apr 2024 278

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 2A

25 Apr 2024 252

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

25 Apr 2024 430

Știri Constanța Bărbat condamnat la închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

24 Apr 2024 523

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 587

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 503

Poliția RomânăBCCO Craiova - Trafic de droguri

24 Apr 2024 327