Portul Constanţa, Nuclearelectrica sau Transelectrica Guvernul vrea să vândă pe bursă mai multe pachete de acţiuni deţinute la companii

 
Guvernul vrea să renunţe la cât mai multe participaţii ale statului deţinute la diverse companii. Astfel, Guvernul susţine că a reanalizat portofoliul de participaţii ale statului la societăţi naţionale strategice (blue chips), a identificat companiile cu cel mai mare potenţial de a trezi un interes ridicat din partea investitorilor români şi străini şi a aprobat continuarea programului de listări în orizontul de timp 2015-2016, atât prin oferte publice iniţiale (IPO), cât şi prin majorări ale cotelor de free-float pentru societăţi deja listate, relatează HotNews.
 
Potrivit celor mai recente estimări, listarea societăţilor prioritare la care statul deţine participaţii minoritare ar putea suplimenta veniturile bugetare cu peste 1 miliard de euro, în timp ce listarea companiilor prioritare la care statul are şi îşi păstrează participaţia majoritară ar putea aduce acelor companii finanţări de peste 2,2 mld. euro necesare retehnologizării, eficientizării activităţii şi atingerii obiectivelor strategice, susţine Guvernul.
 
Analiza portofoliului actual al statului a relevat existenţa a trei categorii de societăţi naţionale care pot contribui la creşterea lichidităţii şi a volumelor de tranzacţionare de pe Bursă de Valori Bucureşti (BVB):
 
  • Societăţi deţinute majoritar de stat şi neprivatizate (ex. Hidroelectrica, Portul Constanţa, Aeroporturi Bucureşti, Salrom)
  • Companii privatizate, în care statul are deţineri minoritare, dar nelistate (ex. Telekom, Enel, E.ON)
  • Societăţi cu participarea statului, minoritară sau majoritară, şi deja listate, în cazul cărora poate fi majorată cota de free-float (ex. Romgaz, Nuclearelectrica, Petrom).
 
În acest context, Guvernul a aprobat crearea unui colectiv de lucru operativ, însărcinând Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să gestioneze coordonarea programului de listare astfel încât noi listări să aibă loc încă din toamna acestui an.
 
Prin această decizie, Executivul îşi reconfirmă angajamentul de a continua listările, consolidând un palmares în care sunt incluse ofertele de la Electrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz sau Transelectrica.


Sursa: HotNews
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gelu

29 Apr, 2015 19:43

O mare greșeala daca se vând actiuni ale CN APMC.in toata lumea porturile mari sunt autorități integral deținute de stat.

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.