Prahova Agent examinator auto a refuzat mita de la o candidată la obținerea permisului de conducere

Vineri, 14 septembrie a.c., un agent de poliție din cadrul Instituției Prefectului Prahova – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Prahova a sesizat la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Prahova faptul că o persoană în vârstă de 46 ani, candidată la susținerea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, i-a remis suma  de 350 euro în scopul de a o promova la proba practică.

 În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar sub coordonarea procurorului de caz ofițerii DGA au efectuat cercetări în urma cărora s-a reținut că, în aceeași zi, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla în autoturismul de școală pentru susținerea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, femeia i-a înmânat agentului examinator dosarul de candidat în care introdusese în prealabil un plic de utilități în care se afla suma de 350 de euro.

Când agentul examinator a descoperit suma de bani i-a solicitat acesteia să explice prezența banilor în dosarul de examinare, moment în care persoana în cauză a recunoscut inițial că a remis suma de bani pentru promovarea probei practice, după care a justificat gestul prin faptul că a uitat banii în dosar.

Față de inculpată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, cercetările fiind continuate cu persoana în stare de libertate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 831

(VIDEO) Patru persoane trimise în judecată de DNA Constanța, menținute în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

23 Mar 2024 815

Dolj Procuror cercetat de DGA pentru infracțiuni de corupție. Încă un ofițer de poliție este suspect

14 Mar 2024 785

Avocat din Baroul București, urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

14 Mar 2024 678

DNA Constanța, acțiune extraordinară la Curtea de Apel! Când se va pronunța instanța

04 Mar 2024 1492

Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea, achitat! (MINUTA)

01 Mar 2024 1042

UPDATE Percheziții ale procurorilor DNA la Direcţia Regională Vamală București și în alte trei județe din țară

13 Feb 2024 791

DNA intră tare în sectorul energetic! Afaceriști reținuți. Ecobescu Adrian Dorin, șeful Termoelectrica Bucuresti Sud și Chircă Iosif, șeful Electrocentrale Rovinari, sub control judiciar

09 Feb 2024 924

Iată cine spală și repară autospecialele Poliției Constanța!

02 Feb 2024 1866

Șofer din Brașov, cercetat de DGA pentru dare de mită

26 Jan 2024 720

Peste 20 de procurori noi pentru DNA! Cine sunt și de unde vin. Lista

25 Jan 2024 1561

Percheziții DNA! Trei instituții publice din Bacău, vizate de procurorii Anticorupție! Se caută informații despre mai multe contracte publice

16 Jan 2024 640

Oficial! Bobeș Laura și Călin Viorela Mirabela, din Primăria Constanța, au recunoscutut tot la DNA

12 Jan 2024 5681

Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, trimis în judecată de DNA Constanța, plasat sub control judiciar!

09 Jan 2024 1304

Președintele ANPC, Horia Constantinescu despre clasarea dosarului „Garden Shop", în care a fost cercetat alături de primarul Chițac!

05 Jan 2024 1026