Precizări ale ANP cu privire la recursul compensatoriu

Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut câteva precizări referitoare la recursul compensatoriu: 

 „În vederea informării corecte a opiniei publice, cu privire la beneficiile compensatorii aplicate unei foste persoane private de libertate asupra căreia există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în perioada postdetenție (eveniment Mediaș), Administrația Națională a Penitenciarelor face următoarele precizări:

În conformitate cu prevederile Noului Cod penal (art. 99-106), Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (art. 95-97), precum și a completărilor aduse de Legea nr. 169/2017, liberarea condiționată presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiții, după cum urmează:

1.Îndeplinirea unei părți (fracții obligatorii) de executat din pedeapsa privativă de libertate stabilită prin hotărârea de condamnare;

2.Conduita corespunzătoare pe durata executării pedepsei (concretizată, în cazul pedepsei închisorii, prin condiția executării pedepsei în regim semideschis sau deschis);

3.Îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite de instanță prin hotărârea de condamnare (cu excepția cazurilor în care se dovedește ca persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a le îndeplini);

4.Convingerea instanței ca persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra in societate. Observăm, astfel, că instanța de judecată competentă trebuie să facă verificarea îndeplinirii cumulative, în ordinea în care sunt prevăzute, a criteriilor stabilite de art. 99, respectiv 100 alin. (1) lit. (a)-(c) NCP.

Raportat la posibilitatea alocării de beneficii compensatorii potrivit Legii 169/2017, deşi legea a creat acest beneficiu, executarea fracţiei legale nu presupune, însă, operarea de drept a liberării condiţionate.

În acest context, cu referire punctuală la speța supusă atenției publice, menționăm următoarele: Persoana în cauză, condamnată definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Tentativă la Omor deosebit de grav, a fost propusă pentru liberare condiționată la data de 03.05.2018, iar instanța de judecată, în considerarea îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute de cadrul legal, a dispus punerea în libertate, la data de 22.05.2018.

Facem precizarea că, în eventualitatea în care Legea nr. 169/2017 nu ar fi produs efecte, persoana în cauză ar fi dobândit vocația de a fi analizată în comisia pentru liberare condiționată, la o dată anterioară, respectiv în luna martie 2018”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis a promulgat Legea de abrogare a recursului compensatoriu! Ce spune Ana Birchall, fostul ministru al Justiției

19 Dec 2019 1428

Decrete semnate de Klaus Iohannis. A anulat recursul compensatoriu

19 Dec 2019 1875

Proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu, adoptat

04 Dec 2019 1738

Deținuții care nu au beneficiat de legea recursului compensatoriu ar putea primi o compensație financiară

06 Feb 2019 1811

Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea, noi declarații despre OUG privind recursul compensatoriu

03 Feb 2019 1447

Deputatul USR Stelian Ion explică modul în care PSD-ALDE-UDMR au votat Legea recursului compensatoriu

18 Jan 2019 2165

Precizările lui Tudorel Toader, cu privire la recursul compensatoriu

16 Jan 2019 1964

Președintele Klaus Iohannis cere Guvernului găsirea de soluții la legea recursului compensatoriu

16 Jan 2019 1370

Deputatul USR Stelian Ion cere în Parlament abrogarea Legii recursului compensatoriu

15 Jan 2019 1943

Cei trei recidivişti, suspecţi că au omorât un tânăr în faţa unui bar din oraşul Mediaș, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile

14 Jan 2019 1877

Mii de deținuți, eliberați anul acesta în baza legii privind recursul compensatoriu. Care sunt penitenciarele din România, supraaglomerate

17 Nov 2018 1796

O treime din deținuții eliberați recent din penitenciare în baza recursului compensatoriu s-au întors după gratii

19 Dec 2017 2378

Tulcea. Bunică agresată de nepotul eliberat în baza recursului compensatoriu. Tânărul a vrut să se arunce pe geam

23 Nov 2017 2690

Sute de deținuți au fost eliberați într-o lună în baza legii recursului compensatoriu

16 Nov 2017 2028

Caz incredibil în județul Giurgiu. Trei deținuți au fost eliberați din greșeală. Unul dintre aceștia ar fi plecat din țară

04 Nov 2017 2230