Precizări importante de la MAI referitoare la salariile polițiștilor și norma de hrană. Câți bani vor primi polițiștii luna aceasta

Plata salariilor personalului MAI se face în ziua de 14 a lunii în curs, pentru munca prestată în luna precedentă. În ceea ce priveşte norma de hrană, aceasta se plăteşte raportat la numărul de zile ale lunii în curs.
 
Având în vedere că luna februarie are 28 de zile, norma de hrană aferentă acestei luni are o valoare diminuată cu aproximativ 100 de lei, în comparaţie cu luna precedentă, care a avut 31 de zile.
 
Această situaţie se înregistrează în fiecare an, fiind bine-cunoscută de personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
 
MAI reamintește că odată cu încasarea salariilor, aproximativ 8.000 de poliţişti, dintre cei 127.000 de angajaţi ai MAI, nu vor mai încasa sumele aferente sporului de 40% pentru asigurarea continuităţii serviciului poliţienesc de la domiciliu, ca urmare a faptului că acest spor nu mai are temei juridic pentru acordare.
 
Eliminarea acestui spor nu a fost cauzată de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acesta fiind acordat printr-un amendament susţinut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanţei nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, cu valabilitate doar pentru 6 luni din anul 2017.
 
Măsurile dispuse de conducerea MAI de majorare a unor sporuri pentru 28.000 de poliţişti au intrat în vigoare de luna aceasta şi se vor regăsi în salariile din luna martie 2018.
 
De asemenea, conducerea Poliţiei Române, urmează să prezinte soluţii pentru reorganizarea programului de lucru al personalului, astfel încât să fie asigurată continuitatea serviciului poliţienesc, în paralel cu respectarea timpului liber necesar recuperării poliţiştilor după serviciu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce a declarat președintele Klaus Iohannis despre majorarea salariilor polițiștilor

01 Jun 2023 1235

Salariile militarilor și polițiștilor vor crește din 2019. Ce venituri vor încasa cadrele militare. Declarațiile ministrului Muncii

05 Nov 2018 8592

Legea de aprobare a OUG privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice promulgată de președintele Klaus Iohannis. Ce prevede aceasta

28 Mar 2018 2701

Interviu online cu Vasile Zelcă, preşedintele SNPPC - Biroul Teritorial Constanţa „Angajatorul încearcă să determine poliţiştii să presteze serviciul de permanenţă fără a fi remuneraţi“

17 Feb 2018 7400

”Ca şi cum Poliţia ar fi o firmă privată” Ministrul de Interne, Carmen Dan, despre programul polițiștilor. Cum vor lucra ofițerii și agenții

12 Feb 2018 5568

Ce se întâmplă cu salariile polițiștilor. Ministrul Carmen Dan a oferit mai multe explicații

07 Feb 2018 2246

Vești bune pentru polițiști. De astăzi beneficiază de salarii mărite. Mii de polițiști vizați

01 Feb 2018 2189

La MAI s-au discutat salariile polițiștilor și ale militarilor. Ministrul Carmen Dan despre soldă/salarii, spor de fidelitate, continuitate

26 May 2017 24903

Salariile poliţiştilor se vor mări de la 1 iulie. Explicaţiile ministrului de Interne

01 May 2017 25169