Premieră națională! UPDATE3 - Avioanele F22 Raptor au aterizat pentru prima dată pe aeroportul Mihail Kogălniceanu (galerie foto + video)

În baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța,are loc, la această oră, un eveniment de presă unic, găzduit de Forţele Aeriene ale SUA. Scopul evenimentului era de a informa despre operaţiile aeriene din Europa, precum şi pentru a arăta capacitatea României de a sprijini misiunile de desfășurare prin rotație a aeronavelor Forţelor Aeriene americane pe teritoriul său.
 
Astfel, în premieră națională, avioanele F22 Raptor au aterizat pentru prima dată în România, în baza militară Mihail Kogălniceanu. Este o premieră, căci ele nu au mai fost niciodată pe teritoriul ţării noastre.

Acestea sunt avioane de luptă de generatia a V-a, cele mai moderne, şi sunt invizibile pe radar. Au fost produse până în 2011, au intrat în exploatare în 2005. Costul unui avion este de 150 de milioane de dolari. Au două motoare. Sunt avioane superioare de luptă. Au fost construite 198 în lume, din care operaţionale sunt 187. Fiecare avion are un singur pilot.

Mai este aşteptat să aterizeze şi un KC135 – un avion cisternă.

UPDATE3, ora 13.12:


Prezent la ceremonie mai este şi general-maior Laurian Anastasof, şeful Statului major al Forţelor Aeriene. El spune că niciun avion rusesc nu s-a apropiat de spaţiul nostru aerian.
 

„Prezenţa acestor avioane F22 înseamnă solidaritate”, spune Anastasof.

 
Piloţii avioanelor au declarat că pentru ei este o onoare să fie aici în România, „un aliat important”.

Ambasadorul a stat alături de cei doi piloţi, Rob Morgan și Daniel Lehoski.
 

UPDATE2, ora 14.58:

Cele două avioane de vânătoare urmează să părăsească țara noastră tot în cursul zilei de astăzi.
Exercițiile cunoscute sub numele de „Operation Atlantic Resolve” reprezintă angajamentul militar american de securitate colectivă cu NATO și țările din Europa de Est în raport cu Rusia, după izbucnirea conflictului din Ucraina în 2014.
 
Trupele americane vor aduce echipamente moderne suplimentare pentru a înlocui stocurile actuale și a le utiliza în viitoarele exerciții militare cu țările participante la „Operation Atlantic Resolve”, exerciții multinaționale care au loc în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Bulgaria și Ungaria.


 



UPDATE, ora 14.45:



În aceste momente va începe o ceremonie la care vor lua parte ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, generalul Nicolae Ciucă, seful Statului Major General, un general american și reprezentanți ai Forțelor Aeriene Americane.
 

"Doresc să urez bun venit pilotilor celor două avioane F22. Nu se întâmplă foarte des ca avioanele F22 să aterizeze pe un aeroport militar. Este pentru prima dată în România", a declarat Nicolae Ciucă, seful Statului Major General.

"SUA se bucură de o foarte bună colaborare cu România. De aceea am ales să aterizăm aici", a declarat ambasadorul Klemm. 



Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După ce au fost la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, avioanele invizibile F22 Raptor au aterizat în Lituania

27 Apr 2016 2497

Moment istoric la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu Avioane invizibile F22 Raptor, în premieră pe tărâm românesc (galerie foto + video)

26 Apr 2016 5215