Premierul ia parte azi la prima reuniune a grupului de lucru pe sănătate

Premierul Dacian Cioloș participă astăzi la prima reuniune a grupului de lucru pe sănătate. Sâmbătă, într-o declarație de presă susținută la Palatul Victoria, prim-ministrul anunța că va avea o discuție mai amplă cu un grup de experți.
 

"Intenționez de altfel ca în cursul zilei de luni să organizez o întâlnire cu un grup de experți, de specialiști provenind din sistemul de sănătate, dar și din afara sistemului, dar care cunosc sistemul, pentru a avea o discuție mai amplă legat de măsurile pe care le putem lua pentru a îmbunătăți situația în sistem și mai ales pentru a recâștiga încrederea cetățenilor, a pacienților în sistemul de sănătate din România. Așa cum am mai declarat deja, sănătatea devine o prioritate pentru mine pentru următoarele luni de mandat și vom căuta toate măsurile pe care le putem lua pe termen scurt și pe termen mediu, deci în următoarele luni, pentru a ameliora situația în acest sector", a afirmat Cioloș.

Atât premierul Dacian Cioloş, cât şi ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimeş-Cadariu, încearcă să dreagă busuiocul după explodarea "bombei" dezinfectanţilor. Mai mult, ministrul Cadariu a şi făcut nişte declaraţii mai puţin profesioniste, prin care încerca să minimalizeze problema acestor dezinfectanţi, declaraţii ce au stârnit valuri de reacţii. Suntem curioşi cu se va întâmpla în urma acestei reuniuni. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 436

Dacian Cioloș Ministrul Agriculturii nu a mai ajuns cu cererile fermierilor „la masa discuţiilor" de la Bruxelles

23 Jan 2024 708

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 864

Dacian Cioloş- „Este de datoria Guvernului şi a preşedintelui să nu rateze încă o dată şansa aderării la Schengen“

12 Jul 2023 873

UPDATE Europarlamentarul Dacian Cioloș, prezent la Constanța! Ce concluzii a tras din „Caravana România Europeană” (FOTO)

30 Mar 2023 1604

Anul politic 2022. Demisii răsunătoare din Guvern, destrămarea opoziției și ratarea aderării la Schengen

07 Jan 2023 1643

Deputatul Cristina Rizea va gestiona filiala de la malul mării a formațiunii REPER

03 Aug 2022 1921

ZIUA LIVE Remus Negoi. „Contrar zvonurilor, noi suntem pe trendul de creștere și în poziția în care știm ce avem de făcut“ (VIDEO)

14 Jul 2022 1475

UPDATE A început votul. Alegerile pentru președenția USR. Sunt anunțați șase candidați

06 Jul 2022 1098

Cererea de înfiinţare a partidului REPER a fost depusă şi înregistrată la Tribunalul București. Dacian Cioloș este unul dintre fondatori

02 Jun 2022 1346

Dacian Cioloş şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al USR. "Nu mai candidez la funcţia de preşedinte. Nu are niciun sens"

07 Feb 2022 1441

Surse Dacian Cioloş şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al USR

07 Feb 2022 2804

Dacian Cioloş „Nu i-am auzit pe Iohannis şi Ciucă să spună cum se pregăteşte România în contextul riscului de conflic armat”

25 Jan 2022 1631

Premierul Nicolae Ciucă, întrevedere cu reprezentanții USR Au fost prezentate oportunitățile de finanțare pentru unitățile administrativ teritoriale

11 Jan 2022 3130

Florin Roman a demisionat din funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării

15 Dec 2021 1750