Premierul României a cerut rapoarte complete de la autorități cu privire la uciderea ursului din Sibiu

Premierul Dacian Cioloș a cerut rapoarte complete, până luni, de la responsabilii care coordonează autoritățile implicate în gestionarea evenimentului de la Sibiu, care s-a soldat cu uciderea unui urs în oraș, a anunțat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
 
"Prim-ministrul Dacian Cioloș a discutat azi cu responsabilii care coordonează autoritățile implicate în gestionarea evenimentului de la Sibiu care s-a soldat cu uciderea unui urs în intravilanul orașului. Ministerul Afacerilor Interne, prefectul județului Sibiu, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și ANSVSA i-au prezentat premierului rapoarte intermediare asupra evenimentului. Prim-ministrul Dacian Cioloș a cerut rapoarte complete ale situației până luni, 17 octombrie, după ce instituțiile cu responsabilități își vor finaliza și anchetele interne declanșate deja", a spus Iolu, citat de Agerpres.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, premierul Cioloș a fost informat că la nivelul MAI s-a început revizuirea procedurilor de intervenție în caz de evenimente excepționale.
 
"În același timp, premierul a fost informat că, încă de săptămâna trecută, la nivelul MAI s-a început o revizuire a procedurilor de intervenție în caz de evenimente excepționale, precum a fost cel din Sibiu, iar Ministerul Mediului va prezenta până joi, 20 octombrie, stadiul înființării Serviciului de Urgență pentru Animale Sălbatice — SUAS, procedură demarată, dar nefinalizată până în acest moment", a afirmat Liviu Iolu.
 
Precizările purtătorului de cuvânt al Guvernului vin după ce, miercuri, la Sibiu, a fost împușcat un urs care a ajuns pe străzile orașului. Ursul a fost împușcat pentru că reprezenta un pericol prea mare, a anunțat IPJ Sibiu, precizând că s-a încercat tranchilizarea lui, dar nu s-a reușit acest lucru.

sursa foto: oradesibiu.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 514

Dacian Cioloș Ministrul Agriculturii nu a mai ajuns cu cererile fermierilor „la masa discuţiilor" de la Bruxelles

23 Jan 2024 743

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 886

Dacian Cioloş- „Este de datoria Guvernului şi a preşedintelui să nu rateze încă o dată şansa aderării la Schengen“

12 Jul 2023 900

UPDATE Europarlamentarul Dacian Cioloș, prezent la Constanța! Ce concluzii a tras din „Caravana România Europeană” (FOTO)

30 Mar 2023 1647

Anul politic 2022. Demisii răsunătoare din Guvern, destrămarea opoziției și ratarea aderării la Schengen

07 Jan 2023 1668

Deputatul Cristina Rizea va gestiona filiala de la malul mării a formațiunii REPER

03 Aug 2022 1964

ZIUA LIVE Remus Negoi. „Contrar zvonurilor, noi suntem pe trendul de creștere și în poziția în care știm ce avem de făcut“ (VIDEO)

14 Jul 2022 1501

UPDATE A început votul. Alegerile pentru președenția USR. Sunt anunțați șase candidați

06 Jul 2022 1131

Cererea de înfiinţare a partidului REPER a fost depusă şi înregistrată la Tribunalul București. Dacian Cioloș este unul dintre fondatori

02 Jun 2022 1369

Dacian Cioloş şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al USR. "Nu mai candidez la funcţia de preşedinte. Nu are niciun sens"

07 Feb 2022 1473

Surse Dacian Cioloş şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al USR

07 Feb 2022 2826

Dacian Cioloş „Nu i-am auzit pe Iohannis şi Ciucă să spună cum se pregăteşte România în contextul riscului de conflic armat”

25 Jan 2022 1656

Premierul Nicolae Ciucă, întrevedere cu reprezentanții USR Au fost prezentate oportunitățile de finanțare pentru unitățile administrativ teritoriale

11 Jan 2022 3147

Florin Roman a demisionat din funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării

15 Dec 2021 1778