Premierul României, Viorica Dăncilă, s-a întâlnit cu prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit astăzi, 1 mai 2019, cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, în marja reuniunii aniversare a premierilor statelor din Europa Centrală și de Est, care au aderat la Uniunea Europeană după 1 mai 2004. 

Potrivit Biroului de Presă al Guvernului României, șeful guvernului polonez a apreciat rezultatele președinției exercitate de România la Consiliul Uniunii Europene și, în context, a solicitat cooperarea țării noastre în sprijinul dezvoltării politicii europene de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii.

Prim-ministrul român a salutat importanța declarației adoptate la reuniunea de la Varșovia, despre care și-a exprimat convingerea că va contribui semnificativ la configurarea viitorului Uniunii Europene.

Cei doi lideri au mai abordat aspecte legate de cadrul financiar multianual, politica de coeziune și politica agricolă comună. Premierul român a susținut importanța tuturor politicilor promovate la nivelul UE, acestea trebuind să se regăsească în cadrul financiar multianual.

De asemenea, premierii României și Poloniei au abordat aspecte ale dezvoltării macro-regionale de interes comun, referindu-se la Inițiativa Celor Trei Mări și la proiectul Via Carpatia. 

În privința cooperării bilaterale, prim-ministrul Dăncilă și omologul său polonez au apreciat caracterul benefic al primei runde de consultări interguvernamentale româno-poloneze de la Varșovia, din 25 mai 2018. Șeful Executivului de la București a relevat valoarea adăugată pe care acest tip de consultări o generează în planul relațiilor bilaterale. A reafirmat intenția Guvernului României de a organiza la București, în semestrul al II-lea al anului în curs, cea de-a doua rundă a acestui format, completată de un forum economic.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a pledat pentru conferirea unui plus de substanță cooperării economice dintre cele două țări, pronunțându-se în favoarea creșterii volumului schimburilor comerciale bilaterale și a sporirii investițiilor poloneze în România și a celor cu capital românesc în Polonia. A reiterat interesul Guvernului României pentru organizarea unui Forum de Afaceri România - Polonia la București, cu ocazia proximei runde de consultări interguvernamentale bilaterale. A făcut cunoscută hotărârea României de a valorifica, și în raport cu Polonia, oportunitățile generate de rezultatele Summit-ului de la București al Inițiativei celor Trei Mări. A menționat interesul României pentru extinderea cadrului juridic bilateral, care să permită o interacțiune aprofundată în plan economic.

Cei doi prim-miniștri au abordat, de asemenea, teme de actualitate ale politicii internaționale și au convenit intensificarea cooperării la nivelul ministerelor apărării. 

Cei doi oficiali au agreat un calendar comun de evenimente bilaterale pentru perioada imediat următoare a anului în curs.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2730

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2935

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3266

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2833

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2036

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1536

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3344

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3332

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2061

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2361

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15752

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3469

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2572

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2476

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5071