Premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu comisarul european Corina Crețu. S-a discutat și despre construirea a trei spitale regionale

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 29 octombrie 2018, o întrevedere cu Corina Crețu, comisarul european pentru politici regionale, în contextul participării oficialului european la Conferința la nivel înalt "O politică de coeziune incluzivă pentru o Uniune mai aproape de cetățenii săi", transmite Biroul de Presă al Guvernului României. 

La convorbiri au participat, de asemenea, viceprim-miniștrii Viorel Ștefan și Paul Stănescu, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și ministrul sănătății, Sorina Pintea.

Întrevederea a oferit ocazia realizării unei treceri în revistă a acțiunilor de pregătire a preluării și exercitării Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Totodată, s-a realizat un schimb de opinii cu privire la discuțiile în curs la nivel UE privind viitorul politicii de coeziune post-2020 și necesitatea menținerii rolului prioritar al acesteia în stimularea investițiilor și creșterii economice, fiind evidențiată, în context, importanța reflectării corespunzătoare a acestei politici în arhitectura viitorului Cadru Financiar Multianual 2021-2027.

Au fost abordate aspecte legate de definirea politicii de coeziune post-2020, premierul român subliniind că cetățeanul și coeziunea, ca valori comune, vor reprezenta repere care vor sta la baza demersurilor României în exercitarea mandatului la Președinția Consiliului UE.

Conform sursei citate, în ceea ce privește negocierile privind viitorul buget european, prim-ministrul Viorica Dăncilă a arătat că România își propune o abordare constructivă, care să conducă la atingerea unui compromis, și care să reflecte atât nevoile de a face față noilor provocări, dar și necesitățile legate de promovarea, în continuare, a unei convergențe reale la nivelul Uniunii Europene, prin asigurarea unei finanțări adecvate pentru politica de coeziune și politica agricolă comună. 

În cadrul întrevederii a fost abordat, de asemenea, subiectul construirii a trei spitale regionale, proiect prioritar pentru Guvernul României. Cei doi oficiali au discutat despre posibilitățile de finanțare existente și au identificat soluții de realizare a acestor spitale.   

Un alt proiect important care a figurat pe agenda de discuții a fost cel al Laserului de foarte mare intensitate de la Măgurele (ELI-NP). De asemenea, a fost discutat subiectul absorbției de fonduri europene în domeniul infrastructurii de transport.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2746

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2959

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3279

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2848

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2050

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1548

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3361

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3343

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2072

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2373

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15764

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3480

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2582

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2486

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5082