Stiri calde

Premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis. Ce subiecte au fost abordate

Azi, 18 aprilie, Prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu Președintele Klaus Werner Iohannis, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce privește stadiul pregătirii dosarelor și a temelor de interes, cât și referitor la aspectele tehnice, de infrastructură și program.
 
Potrivit Guvernului României, au fost trecute în revistă prioritățile incluse în Programul de lucru al Președinției Române la Consiliul UE și s-a discutat pe marginea calendarului acțiunilor pe care Guvernul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor.
 
În context, a fost evidențiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea și promovarea interesului comun european, la asigurarea unității și coeziunii între statele membre precum și la reapropierea cetățenilor de Uniunea Europeană.
 

”Prim-ministrul a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România și le va asuma, în calitate de viitoare Președinție a Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore și a reafirmat angajamentul Guvernului de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele și dosarele aflate pe agendă, precum și nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realități și provocări cărora Uniunea și statele membre trebuie să le facă față” - se mai arată în comunicatul Guvernului României.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce spune premierul Viorica Dăncilă despre cele două nominalizări pentru funcțiile de ministru al Dezvoltării și al Transporturilor

19 Feb 2019 241

UPDATE. Ședință CEx al PSD. S-au stabilit propunerile pentru funcțiile de miniștri ai Transporturilor și al Dezvoltării. Cine sunt cei nominalizați

19 Feb 2019 468

Întrevedere a prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu ministrul israelian al Egalității Sociale, Gila Gamliel. Care au fost temele de discuţie

19 Feb 2019 307

Mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă cu ocazia “Zilei Naționale Constantin Brâncuși”

19 Feb 2019 257

Ce spune premierul Viorica Dăncilă despre revocarea din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr

18 Feb 2019 401

Darius Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă, prins de radar. A rămas trei luni fără permis

14 Feb 2019 353

CFR SA are un nou director general. Cine va ocupa funcția și pe cine înlocuiește la conducerea CFR SA

13 Feb 2019 655

Șeful ANAF Constanța, eliberat din funcție. Cine vine în locul lui Florin Ursu

09 Feb 2019 2567

Premierul Viorica Dăncilă, întrevdere cu președintele Consiliului European, Donald Tusk

07 Feb 2019 422

Prima reacție a PSD după ce președintele Iohannis a respins, pentru a treia oară, propunerea ca Lia Olguța Vasilescu să facă parte din Guvern

07 Feb 2019 564

Președintele Klaus Iohannis a respins numirea Liei Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării. Ce argumente a prezentat șeful statului

07 Feb 2019 639

Premierul Viorica Dăncilă „Nici nu se pune problema să candidez la alegerile europarlamentare“

06 Feb 2019 233

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, întrevedere cu coordonatorul european pentru combaterea antisemitismului

06 Feb 2019 339

Viorica Dăncilă, întrevederi cu Donald Tusk şi Frans Timmermans, la Bruxelles

06 Feb 2019 403

Premierul Viorica Dăncilă, în vizită de lucru la Bruxelles. Ce se află pe agenda vizitei

05 Feb 2019 298