Premierul Viorica Dăncilă în vizită la Muzeul Național al Sultanatului Oman, la Marea Moschee a Sultanului Qaboos și la Opera Regală din Muscat

În contextul vizitei oficiale efectuate în Sultanatul Oman, în perioada 3-5 noiembrie 2018, prim-ministrul român, doamna Viorica Dăncilă, a vizitat și a semnat în cărțile de onoare ale Muzeului Național al Sultanatului Oman, Marii Moschei a Sultanului Qaboos și Operei Regale din Muscat, monumente emblematice din capitala statului omanez, informează Biroul de Presă al Guvernului României.

Înființat prin Decret Regal în anul 2013 și inaugurat la 30 iulie 2016, Muzeul Național al Sultanatului Oman prezintă istoria și tradiția țării, prin intermediul a peste 7000 de exponate, reunite în cele 12 galerii tematice. Observând traseul istoric al exponatelor, care prezintă evoluția de la cea mai veche așezare umană din Peninsula Oman, cu aproximativ două milioane de ani în urmă, până în prezent, prim-ministrul României a exprimat respectul profund pentru istoria statului omanez și a salutat modalitatea interactivă de prezentare a acesteia. În context, șeful Executivului român a evocat importanța istorică a anului 2018 pentru România, ce urmează să aniverseze, la 1 decembrie, 100 de ani de la momentul Marii Uniri.

În contextul vizitării Marii Moschei din Muscat, prim-ministrul României a apreciat grandoarea edificiului și a arătat că în România se află o importantă comunitate istorică musulmană, care se bucură de drepturi depline ale libertății de cult și care trăiește în armonie cu reprezentanții altor culte religioase.

Una dintre cele mai frumoase moschei moderne din lume, care îmbină stiluri arhitecturale islamice variate din Orientul Mijlociu și Oman, Marea Moschee a Sultanului Qaboos este cunoscută pentru faptul că deține cel mai mare covor lucrat manual, dintr-o singură piesă (70x60m) și cel mai mare candelabru din lume, poleit cu aur de 24 de carate.

Cu prilejul vizitei la Opera Regală din Muscat, prima operă din Peninsula Arabică, a cărei construcție a început în anul 2007, din dispoziția Majestății Sale, Sultanul Qaboos, primul ministru român a apreciat arhitectura deosebită a clădirii, emblematică pentru stilul omanez modern, amintind, în context, că soprana Angela Gheorghiu a susținut un spectacol la Muscat, pe scena aceluiași lăcaș de cultură. A exprimat interesul statului român de a fi prezent în viața culturală omaneză, în cadrul festivalurilor de muzică tradițională și a celor militare, organizate și găzduite anual de Opera Regală. 

La finalul vizitei, Alteța Sa Regală Mona bint Fahad Al-Said, vice-cancelar adjunct al Universității Sultan Qaboos din Muscat, a oferit o cină în cinstea doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul României.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2746

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2958

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3278

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2848

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2050

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1547

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3358

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3343

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2072

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2373

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15764

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3479

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2582

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2486

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5082