Președintele CCR, Valer Dorneanu, în vizită în Rusia. Ar fi ignorat recomandarea primită din partea MAE

Preşedintele Curţii Constituţionale a României recunoaşte existenţa unui unei recomandări formulate de Ministerul Afacerilor Externe, în care i s-a transmis să nu se deplaseze în Rusia, informează Digi24.ro. 

Șeful CCR susţine că poziţia MAE a venit după ce vizita fusese aranjată, iar biletele de avion cumpărate. Deplasarea lui Dorneanu la un eveniment organizat cu sprijinul Kremlinului are loc într-un moment delicat, deciziile CCR din perioada următoare fiind cruciale pentru stabilitatea politică şi a sistemului de justiţie.
 
Potrivit sursei citate, Valer Dorneanu se află zilele acestea în Rusia, unde participă la Forumul Juridic Internaţional de la Sankt Peresburg. Deplasarea nu figurează pe site-ul CCR, dar a fost confirmată pentru Digi24.ro chiar de şeful instituţiei.
 

"Vizita în Rusia are loc la invitația Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înființare și a Forumului Juridic Internațional de la Sankt Petersburg", a transmis Valer Dorneanu pentru Digi24.ro, adăugând că omologul său "a participat anul trecut la aniversarea similară a CCR".

 
Totuşi, potrivit surselor Digi24.ro, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti i-a recomandat şefului CCR să nu meargă în Rusia, fapt recunoscut, pentru Digi24.ro, şi de Valer Dorneanu. "Când s-a primit recomandarea MAE vizita era deja perfectată și biletele de avion cumpărate.” Dorneanu a mai adăugat că ”după primirea acestei recomandări m-am consultat cu MAE și problemele au fost lămurite". Aceleași surse au adăugat că, "problema nu a fost lămurită" nici ulterior şi nu a existat un acord final care să contrazică recomandarea iniţială.
 
Forumul Juridic Internaţional, pentru care şeful CCR s-a deplasat la Sankt Persburg, are loc anual, începând din 2011 şi, potrivit prezentării de pe site-ul dedicat, "este organizat cu sprijinul Ministerului Justiţiei din Federaţia Rusă şi a preşedintelui Federaţiei Ruse".

Sursa: Digi24.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lupta pentru Curtea Constituțională. Când va fi înlocuit judecătorul Valer Dorneanu, actualul președinte CCR

29 Apr 2022 1082

CCR Candidaţii propuşi pentru locul unui judecător vor fi audiați mâine în Comisia juridică

26 Apr 2022 1297

CCR Se schimbă președintele Curții Constituționale. Alți doi judecători își termină mandatele

11 Apr 2022 1502

Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, critică dur CCR, pe care o numește „o instituţie retrogradă”

29 Dec 2021 2864

Klaus Iohannis a sesizat CCR asupra Legii privind unele măsuri de regim fiscal

27 Nov 2020 1220

Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra unei legi

16 Nov 2020 1750

Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra unei legi

17 Aug 2020 1411

O nouă sesizare de neconstituționalitate, trimisă la CCR, de președintele Iohannis. Despre ce lege este vorba

10 Jul 2020 1533

O nouă sesizare de neconstituționalitate, trimisă la CCR, de președintele Iohannis. Despre ce lege este vorba

26 Jun 2020 1566

Klaus Iohannis contestă la CCR legea prin care urma a se construi Spitalul Militar Regional „Carol I” pe raza municipiului Constanța

19 Jun 2020 2013

Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate. Care este legea vizată

11 May 2020 1768

Legea privind regimul armelor și al munițiilor - sesizare de neconstituționalitate

09 Jul 2019 1533

Pagina de internet a Curții Constituționale va trebui reconstruită în urma atacului informatic de la finalul săptămânii trecute.

20 Jun 2019 1970

Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan au depus jurământul de învestitură în funcţia de judecători ai Curţii Constituţionale a României

18 Jun 2019 2334

Simina Tănăsescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a României

11 Jun 2019 1529