Președintele CJC, Horia Țuțuianu pare să nu se teamă de votul uninominal „Am proiecte de finalizat, e prematur să vorbesc despre candidatura în 2020"

Guvernul a adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă care prevede alegerea preşedinţilor de Consiliu judeţean prin vot direct de către cetăţeni. 

În acest context, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu a declarat pentru ZIUA de Constanța că, după părerea sa este o decizie prin care se dă dreptul oamenilor/cetățenilor să își  exprime, în mod direct, opțiunea.

„Astfel, fiecare poate alege persoană care îi inspiră încredere și pe care o consideră capabilă să gestioneze, din punct de vedere administrativ, un județ. În viziunea mea, acest act normativ da oamenilor, comunității locale, mai multă putere. În plus, și cei interesați să candideze pentru această funcție vor fi mai motivați și, cel mai probabil, mai focusați pe nevoile comunității pe care doresc să o reprezinte. În plus, un alt efect al acestui act normativ va fi acela că și comunitatea locală va fi mai implicată și mult mai interesată să participe la procesul de selecție a unui reprezentant. Este o schimbare de viziune, o modalitate de a cointeresa comunitatea locală în a-și exprimă opțiunea și, totodată, de a poziționa la conducerea unei regiuni o persoană care se bucură de încrederea locuitorilor. În ceea ce privește candidatura mea, în acest moment este prematur să mă pronunț. Am obiectivele foarte bine trasate pentru acest mandat pe care îl dețin și îmi doresc să reușesc să finalizez toate proiectele pe care mi le-am propus” - a declarat președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Citește și: 

Președinții de Consiliu Județean vor fi aleși prin vot direct de cetățeni. Decizia luată de Guvern prin OUG
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu, găsit în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate. Cum comentează preşedintele CJC

31 Jan 2019 3579