UPDATE Preşedintele Iohannis a ajuns în Piaţa Ovidiu. Este întâmpinat de primarul Decebal Făgădău (galerie foto)

Președintelui României, Klaus Iohannis, a ajuns în Piaţa Ovidiu, la ceremonia de deschidere a noului an universitar 2017-2018.
 
Evenimentul este organizat de către Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Universitatea „Ovidius”, Universitatea Maritimă și Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.

UPDATE6: Cu puţin timp în urmă, preşedintele Klaus Iohannis a părăsit Piaţa Ovidiu.

UPDATE5: Primarul Decebal Făgădău a declarat deschis anul universitar.                      

Pe durata Imnul Gaudeamus, studenţii au lansat baloane spre cer.                       

UPDATE4: Sorin Rugină, rectorul Universităţii "Ovidius": "Universitatea "Ovidius" e cea mai mare universitate europeană de la malul Mării Negre. Suntem implicaţi în relaţii de parteneriat cu universităţile din toată lumea. Suntem parteneri în programul naţional "România educată".                        

"Începem anul universitar continuând promovarea valorilor care ne-au consacrat.", a adăugat Sorin Rugină.
                   
Urmează un moment artistic, în care actorul Radu Niculescu recită un fragment din opera lui Ovidius .                      

UPDATE3: Rectorul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", Octavian Tarabuta : "Educaţia stă la baza oricărei realizări personale şi profesionale".     
                  
Rectorul UMC, Cornel Panait: "Azi Universitatea Maritimă este una dintre cele mai performante din lume."


UDATE2: Preşedintele României a subliniat în special problemele din sistemul preuniversitar: "Este nevoie de eforturi susţinute pentru a face din învăţământul preuniversitar un mediu puternic."               

Preşedintele şi-a încheiat discursul urându-le studenţilor succes în noul an universitar: "Dragi studenţi, acum aveţi puterea să vă autodepăşiţi pentru a atrage succesul." 

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis dă mâna cu reprezentanţii autorităţilor locale.
                       
În întreaga piaţă răsună Imnul României.

Citeşte şi: LIVE VIDEO Constanţa. Mii de studenţi la deschiderea anului universitar. Preşedintele Klaus Iohannis prezent în Piaţa Ovidiu (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caravana Shakespeare face popas și la Constanța

14 Apr 2024 558

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3607

Scoasă la vânzare acum câțiva ani, Casa Hrisicos încă nu și-a găsit cumpărători. Proprietarii cer 3,3 milioane de euro

06 Apr 2024 1931

Imobiliare Constanța Blocul grecilor din Piața Ovidiu va fi modificat. Ce voiau să facă cu mansarda?

05 Mar 2024 2641

Banca Națională a României câștigă, la București, un proces cu primarul Chițac, legat de terenul din Piața Ovidiu (MINUTA)

14 Feb 2024 3053

Știri Constanța azi LIVE. Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Constanța! (FOTO+VIDEO)

24 Jan 2024 1667

Fotoreportaj Constanța Piața Ovidiu și Faleza Cazinoului, pline de oameni în prima zi a anului 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jan 2024 1448

Constanța Pregătiri intense în Piața Ovidiu! Se montează luminițele pentru Sărbătorile de iarnă (GALERIE FOTO)

14 Dec 2023 1054

RAJA Constanța Piața Ovidiu, fără apă! Iată cât durează avaria

02 Dec 2023 848

În Piața Ovidiu, Constanța Brigada 9 mecanizată Mărășești aniversează 145 ani de la înființare (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 1192

Știri Constanța Un bărbat înarmat și recalcitrant a atacat cu un cuțit un grup de persoane la un concert din Piața Ovidiu (VIDEO)

02 Oct 2023 1040

Procesul dintre Primarul Constanței și Antoanella Marinescu, prin Grand SRL, a ajuns la Curtea de Apel

28 Sep 2023 1202

Expoziția de bandă desenată „Imagini din trecut. Holocaustul în Constanța” va avea loc în Piața Ovidiu. Tragedia evreilor și a romilor, punctele de interes

28 Sep 2023 909

Știri Constanța Trupa Cargo va concerta în Piața Ovidiu, pe 30 septembrie

25 Sep 2023 1705

Licitații Constanța Bio Tech SRL va inspecta conductele de canalizare pluvială din centrul istoric al municipiului (DOCUMENT)

19 Sep 2023 949