Președintele Klaus Iohannis, felicitat de liderii statelor UE afiliaţi Partidului Popular European pentru succesul referendumului

Liderii statelor UE afiliaţi Partidului Popular European, reuniţi la Bruxelles înainte de reuniunea informală a Consiliului European, l-au felicitat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru succesul referendumului pe teme de justiţie de duminică, informează marţi un comunicat al PPE citat de Agerpres.ro

"Statul de drept, justiţia independentă şi lupta împotriva corupţiei sunt valori democratice europene centrale. Rezultatul demonstrează cu claritate că poporul nu tolerează tentativele guvernului socialist de a eroda democraţia şi sistemul judiciar", a declarat preşedintele PPE, Joseph Daul, citat în comunicat.


De asemenea, liderii din PPE l-au felicitat pe candidatul cap de listă al PPE Manfred Weber pentru succesul său electoral şi şi-au exprimat sprijinul unanim pentru candidatura sa la preşedinţia Comisiei Europene.

"Săptămâna trecută, unul din doi europeni a votat pentru a decide cursul viitor al continentului. A fost cea mai ridicată prezenţă la vot din ultimele două decenii. Este o victorie pentru democraţia europeană. Este o validare a procesului Spitzenkandidat şi un succes pentru proiectul european pentru că cetăţenii înţeleg că provocările comune au nevoie de un răspuns comun", a spus Daul.

"Întrucât suntem principala forţă politică din Europa, sunt încrezător că Manfred Weber va deveni viitorul preşedinte al Comisiei Europene", a subliniat preşedintele PPE.

"Liderii din PPE l-au felicitat pe Manfred Weber pentru campania sa formidabilă în întreaga Europă pentru a asculta preocupările şi speranţele cetăţenilor. El are o viziune pentru o Europă inteligentă, puternică şi bună. După 15 ani în PE, el a demonstrat că poate asculta, negocia, construi poduri, găsi compromisuri şi apăra o viziune înrădăcinată în valorile europene. El înţelege cum funcţionează UE, cunoscând în acelaşi timp preocupările cetăţenilor la nivel local. Acesta este lucrul de care avem nevoie de la viitorul preşedinte al Comisiei Europene", a mai spus Daul, citat în comunicatul PPE.

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 364

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 10760

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 404

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 407

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 409

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 517

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1174

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 394

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 428

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 709

România, profund angajată în prioritățile Uniunii Europene pentru 2024-2029. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

03 Apr 2024 495

Iohannis, mesaj de Paștele Catolic- „Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință“

30 Mar 2024 419

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 565

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 454

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 484