Președintele Klaus Iohannis „Regele Mihai a știut mereu să fie un model de comportament și atitudine“

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit cu îndurerare vestea morţii Majestății Sale Regele Mihai I. 

„Personalitate remarcabilă a României contemporane, servindu-și țara cu mult angajament și responsabilitate, domnind probabil peste cea mai tulbure perioadă din secolul XX, Regele a știut mereu să fie un model de comportament și atitudine. Prin modul în care a acționat ca șef al statului nostru, prin curajul și dăruirea de care a dat dovadă, Mihai I a transformat sintagma «Regele și Patria»  într-una care i-a definit întreaga viață.

Cu credință și încredere în misiunea sa, Mihai I a domnit peste vremuri în care democrația a fost pusă la grea încercare și în care respectarea drepturilor omului a fost o misiune dificilă. Cu toate acestea, rolul său în apropierea noastră de valorile europene este pe deplin cunoscut astăzi. El s-a opus cu tărie extremismelor, în încercarea de a-și salva Țara și Poporul, și de aceea merită pe deplin respectul și omagiul nostru.
Ultimul șef de stat al unei puteri beligerante în timpul celui de-al doilea Război Mondial și Mareșal al Armatei Române, Mihai I a contribuit decisiv la scurtarea războiului și la salvarea a sute de mii de vieți omenești.

Regele a apărat cu toate puterile și prerogativele sale statalitatea în momentele cele mai dificile ale domniei.
O nedreptate istorică l-a îndepărtat de la domnie și l-a alungat din țară, dar acest trist eveniment nu l-a împiedicat ca în amarul Exil să rămână atașat continuu valorilor autentice și credinței neabătute că România va reveni la statutul firesc de stat european democratic.

După 1989, ținut departe de țara și poporul său, Regele a continuat să militeze pentru propășirea României. Turneele și misiunile diplomatice pentru aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană ne arată devotamentul prin care a rămas necondiționat fidel Națiunii sale. Modelul său inspirator ne dovedește că pentru Mihai I, a fi în serviciul țării a fost o profesiune de credință.
Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai și-a pus întreaga viață în slujba națiunii române și a servit cu abnegație, demnitate și responsabilitate țara în care s-a născut.

Pentru aceste merite, Guvernul va organiza funeralii de stat pentru Mihai I, potrivit rangului și meritelor sale. Astfel, vom arăta că ne respectăm istoria și că știm să onorăm așa cum se cuvine un mare om de stat.
De asemenea, îmi exprim speranța că societatea românească și reprezentanții ei politici nu vor lăsa ca moștenirea lui Mihai I să se piardă. Avem în continuare nevoie în viața noastră publică de continuitatea acțiunilor Familiei Regale, care a dovedit în atâtea rânduri utilitatea și simțul datoriei, precum și loialitatea față de interesele fundamentale ale statului român.

Transmit condoleanțele mele Familiei Regale.

Dumnezeu să-L odihnească în pace!” - se arată în mesajul transmis de Klaus IOhannis. 


Totodată, Președintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta o scrisoare de condoleanţe.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 313

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 198

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 458

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 797

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 472

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11328

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 441

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 438

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 433

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 542

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1254

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 417

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 441

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 727

România, profund angajată în prioritățile Uniunii Europene pentru 2024-2029. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

03 Apr 2024 508