Președintele României trimite spre reexaminare legea privind înfiinţarea Catalogului şcolar on-line

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis marţi, 9 aprilie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea art. 70 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Vă prezentăm textul integral al cererii:

”CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii pentru completarea art. 70 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

Legea pentru completarea art. 70 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 are ca obiect introducerea unor noi dispoziţii privind înfiinţarea Catalogului şcolar on-line, ca platformă şcolară on-line pentru publicarea zilnică a notelor şi absenţelor elevilor.

Potrivit alin. (6) introdus la art. 70 al Legii nr. 1/2011, prin legea supusă reexaminării, înfiinţarea şi gestionarea permanentă a catalogului şcolar on-line intră în responsabilitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar. Apreciem că această reglementare este insuficientă, deoarece poate determina o aplicare neunitară a legii. Astfel, textul normativ nu prevede modalitatea de punere în aplicare a acestor noi dispoziţii şi nici nu creează posibilitatea pentru legiuitorul secundar, respectiv autorităţile publice centrale sau locale, să stabilească reguli precise referitoare la înfiinţarea şi gestionarea catalogului şcolar on-line, care să asigure implementarea unitară, de către toate unităţile de învăţământ preuniversitar.

Mai mult de atât, legea transmisă la promulgare nu prevede sursele de finanţare prin care se poate realiza şi întreţine această platformă şcolară on-line. De asemenea, având în vedere că acest catalog şcolar conţine date cu caracter personal, considerăm că este obligatoriu ca textul legii să conţină dispoziţii exprese, prin care să se asigure protecţia acestor date.
În al doilea rând, plasarea acestei noi reglementări în conţinutul actului normativ este realizată prin completarea art. 70 din Legea nr. 1/2011 referitor la organizarea şi funcţionarea bibliotecilor şcolare şi centrelor de documentare şi informare, articol prevăzut în cadrul capitolului privind Curriculumul învăţământului preuniversitar. Considerăm că aceste reglementări de completare a art. 70 din Legea nr. 1/2011 nu respectă exigenţele de tehnică legislativă prevăzute la art. 61 alin. (2) al Legii nr. 24/2000 potrivit cărora prevederile modificate sau care completează actul normativ trebuie să se integreze armonios în actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil şi de terminologie, precum şi succesiunea normală a articolelor. Aşadar, întrucât notele elevilor exprimă, potrivit art. 71 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, rezultatele evaluării şcolare, considerăm că ar fi oportun ca dispoziţiile privind înfiinţarea Catalogului şcolar on-line să vizeze, mai degrabă, completarea normelor din Legea nr. 1/2011 referitoare la evaluarea rezultatelor învăţării.

Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru completarea art. 70 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011”


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 446

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11114

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 420

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 413

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 415

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 523

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1194

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 401

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 432

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 716

România, profund angajată în prioritățile Uniunii Europene pentru 2024-2029. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

03 Apr 2024 498

Iohannis, mesaj de Paștele Catolic- „Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință“

30 Mar 2024 422

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 568

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 458

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 489