Prezent la Cumpăna, Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale a anunțat înființarea a 400 de baze sportive în țară

La Cumpăna a avut loc astăzi festivitatea de inaugurare a obiectivului de investiţie Complex Sportiv “CENTENAR 2018”. 

Investiţia a fost realizată prin programul “Complexuri Sportive”, derulat de Compania Naţională de Investiţii şi finanţată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
 
La conferința de presă organizată după festivitatea de inaugurare participă Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, Bogdan Matei - ministrul Tineretului şi Sportului, Mariana Gâju - primarul Comunei Cumpăna și Horia Țuțuianu - președintele Consiliului Județean Constanța. 

„Deja azi la această bază nou inaugurată vor avea loc diferite meciuri demonstrative" - a spus Mariana Gâju. 

"Nu cred că sunt multe comune care au astfel de baze sportive. Nu este nici a guvernului, nici a primăriei, dar este a copiilor și tinerilor. Mai mult, vom mai înființa în fiecare județ al Românei astfel de baze sportive - 400 la număr. De asemenea, ieri, la ședința de guvern au fost aprobați indicatorii tehnic-financiari pentru Cazinoul din Constanța" spune Daniel Suciu. 

La rândul său, Bogdan Matei - ministrul Tineretului şi Sportului spune că această investiție este binevenită și astfel de baze sportive ar trebui să existe în mai multe comune din țară. 

Daniel Suciu a anunțat că, după o discuție cu ministrul Turismului, problema surpării străzii Dunării din Cumpăna, de pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră, va fi rezolvată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 417

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 371

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 843

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 805

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 815

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 601

Constanța Un nou pas important în demararea proiectului Nodului Rutier de la Cumpăna - A4

11 Apr 2024 574

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 533

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 577

Regimul de înălțime pentru PUZ Constanța-Cumpăna, dezbătut la Curtea Supremă! Judecătorii de la Curtea de Apel au declinat dosarul (MINUTA)

31 Mar 2024 604

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 665

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 671

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la ceas aniversar

26 Mar 2024 2531

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 728

Mașină răsturnată în canal, în urma unui accident, între Cumpăna și Agigea, județul Constanța

25 Mar 2024 1150