Prietenul lui Mazăre, Elan Schwartzenberg, dat în urmărire naţională



Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, bun prieten cu fostul edil Radu Mazăre, a fost dat în urmărire naţională de Poliţia Română. Poza lui a apărut, astăzi, pe site-ul Poliţiei la persoane urmărite, în solicitarea DNA motivându-se că omul de afaceri „s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală".
 
Poliţia Română l-a dat în urmărire naţională pe omul de afaceri, fiind parte din procedura specifică, după ce Tribunalul Bucureşti a emis, vineri, mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile pe numele acestuia. Schwartzenberg va fi căutat în ţară, iar dacă nu va fi găsit, anunţul va fi publicat pe site-ul Europol şi Interpol, fiind vorba de urmărire internaţională.
 
Procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui Elan Schwartzenberg în 30 mai, fiind acuzat de complicitate la dare de mită.
 
"În cursul anului 2011, inculpatul Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al unei firme, să îi dea lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta din urmă să facă demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu cât şi în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câştigarea, de către firma respectivă, în condiţii avantajoase, a unei licitaţii având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)", precizează DNA în comunicatul de presă.
 
"Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăţi offshore (societate al cărei beneficiar real era) şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Mazăre Radu Ştefan şi Morgenstern Avraham, fiind prieten cu amândoi. Societatea off shore este o societate înmatriculată în Insulele Virgine Britanice care avea deschise conturi în Liechtenstein. Toate operaţiunile de transfer bancar erau ordonate de Schwartzenberg Emilian, în calitate de beneficiar real şi puse în executare de o altă persoană", mai explică procurorii.
 
Cauza este disjunsă din dosarul în care a fost trimis în judecată Radu Mazăre, fiind acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" -, pentru a îl ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial. Ministerul Justiției, despre cunoscutele extrădări legate de Constanța!

10 Jan 2022 1792

Elan Schwartzenberg a scăpat de acuzațiile privind complicitatea la dare de mită. Motivarea judecătorilor

23 Sep 2020 3548

Faptele s-au prescris! Radiografia procesului în care Elan Schwartzenberg a uitat să-l anunțe pe Radu Mazăre că i-a pus în cont 175.000 de euro

25 May 2020 4122

Tribunalul București a încetat procesul față de Elan Schwartzenberg. Dosar disjuns din procesul în care Radu Mazăre a fost achitat!

22 May 2020 2843

Procesul lui Elan Schwartzenberg, acuzat de complicitate la dare de mită, a fost suspendat

07 May 2020 1878

O nouă amânare în dosarul lui Elan Schwartzenberg. Legături cu Radu Mazăre

16 Mar 2020 2064

Azi începe judecata afaceristului Elan Schwartzenberg! Dosarul a stat doi ani în cameră preliminară

30 Jan 2020 2465

Dosar disjuns din procesul în care Radu Mazăre a fost achitat! Peste câteva zile, începe judecata afaceristului Elan Schwartzenberg

21 Jan 2020 2899

Începe judecata lui Elan Schwartzenberg!

18 Oct 2019 2638

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Ce se întâmplă azi la Curtea de Apel Bucureşti

07 Oct 2019 2087

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Ce s-a decis în legătură cu procesul lui Elan Schwartzenberg

30 Aug 2019 5855

Tribunalul Bucureşti, undă verde pentru judecarea lui Elan Schwartzenberg

02 Aug 2019 2005

Elan Schwartzenberg scapă de mandatul de arestare preventivă în lipsă

11 Jun 2019 2624

Dosarul lui Elan Schwartzenberg, termen, azi, la Tribunalul Bucureşti

30 Jan 2019 2210

Magistratul care îl judecă pe Elan Schwartzenberg vrea să plece la Curtea de Apel Bucureşti

22 Jan 2019 3453