Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a declarat că executivul comunitar va fi brutal în evaluarea pe care o va face României

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a dat asigurări, miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, că executivul comunitar va fi brutal în evaluarea pe care o va face României dacă va fi necesar, menţionând însă că aceasta nu reprezintă o "ameninţare", ci doar o menţionare a rolului CE în calitate de gardian al tratatelor, transmite Agerpres.ro

Frans Timmermans a luat cuvântul la sfârşitul dezbaterii despre situaţia din România şi a început prin a vorbi despre corupţia morală cu care s-a confruntat ţara noastră după căderea comunismului.

"Dacă ţii cont cum erau lucrurile în urmă cu 30 de ani şi te uiţi unde este România astăzi, s-a făcut un progres uriaş. (...) Dar de ce sunt atât de îngrijorat astăzi? Pentru că pe ultima sută de metri a acestui lung maraton dureros riscăm acum să nu ajungem la linia de finiş - pentru ca lupta împotriva corupţiei să nu poată fi dată înapoi, pentru ca statul de drept să fie ireversibil - ci să o luăm în cealaltă direcţie, ceea ce ar anula unele dintre cele mai importante realizări" care i-ar permite poporului român "să scape de acest trecut oribil", a spus Timmermans.

"Cineva care provine dintr-o ţară ca a mea nici măcar nu-şi poate imagina cât de dificil a fost asta pentru poporul român. Deci dacă acum vorbim despre asta, o facem pentru poporul român, care vrea să-şi împlinească destinul european, asigurându-ne că sistemul şi ţara în care trăiesc este o democraţie bazată pe statul de drept, în care corupţia este combătută eficient şi dezrădăcinată din societate", a dat asigurări înaltul oficial european.


El le-a reamintit eurodeputaţilor reuniţi la Strasbourg că, deşi recomandările Comisiei de la Veneţia sunt importante şi vor fi analizate, la fel de importante sunt şi recomandările din raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) de anul trecut sau care urmează a fi făcute luna viitoare. "Cred că ele reprezintă un bun plan de acţiune pentru a ne asigura că reformele sunt ireversibile", a mai spus prim-vicepreşedintele CE.

El a precizat că va continua dialogul cu guvernul român şi că va fi "foarte meticulos şi precis în adresarea întrebărilor către guvernul român şi în a-i oferi posibilitatea de a răspunde acestor întrebări şi a continua dialogul pentru a putea rezolva aceste chestiuni."

"Permiteţi-mi să fiu foarte clar. Miza este de uriaşă importanţă pentru viitorul UE şi (...) pentru viitorul României. Dacă Comisia va trebui să fie brutală în evaluarea ei, atunci va fi, dacă trebuie să folosim alte instrumente aflate la dispoziţia noastră, le vom folosi. Asta nu este o ameninţare, este vorba despre a menţiona care este rolul nostru în calitate de gardian al tratatelor şi trebuie să ne luăm acest rol foarte în serios", a subliniat Frans Timmermans în plenul PE de la Strasbourg.


În ceea ce priveşte dezbaterea din plenul PE, politicianul olandez a spus că îşi permite "o remarcă politică" şi a numit situaţia "un deja vu".

"De fiecare dată când există critici apar mereu două lucruri: dublul standard şi afirmaţia că nu este un atac asupra guvernului, ci asupra ţării sau a poporului. Sper că am transmis clar astăzi că am făcut o analiză 'clinică' asupra situaţiei şi am analizat precis schimbările propuse la legislaţie şi că facem asta pentru poporul român şi nu împotriva lui, şi că ne uităm la fiecare stat membru exact la fel, analizând faptele şi recunoscând că fiecare situaţie este diferită", a spus Timmermans, în aplauzele unei părţi a eurodeputaţilor.

"Vreau cu adevărat să avem succes aici şi fac apel la guvernul României, din nou, să menţină dialogul deschis, şi să asculte recomandările noastre, sunt 'puse pe hârtie' în spiritul cooperării şi al menţinerii României pe făgaşul european potrivit", a conchis Timmermans

Sursa text și foto:  Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 815

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 291

Guvern Caravane medicale dotate cu echipamente, în comunități rurale

26 Mar 2024 458

A fost trimis de Guvern în Parlament proiectul prin care fugarii condamnaţi vor plăti costurile repatrierii (VIDEO)

21 Mar 2024 423

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -21 martie 2024

21 Mar 2024 318

Ședință de Guvern, astăzi. Unul dintre proiecte vizează Muzeului Ororilor Comunismului în România

21 Mar 2024 572

Sindicatul Național al Salariaților comunelor și orașelor din România cheamă în judecată Guvernul României. Dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța

20 Mar 2024 349

Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria Capitalei (SURSE)

18 Mar 2024 649

Proiectul de Hotărâre de Guvern care crește perioada de închiriere a plajelor, în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului

15 Mar 2024 586

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 831

Au fost făcute cunoscute numele candidaţilor la alegerile europarlamentare din partea alianței PSD-PNL

13 Mar 2024 880

Guvernul RomânieiActul normativ adoptat în cadrul ședinței Guvernului României din 11 martie 2024

12 Mar 2024 310

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 martie 2024

11 Mar 2024 319

Proiectul privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al CN APM Constanța, în transparență decizională

08 Mar 2024 585

MAEParticiparea secretarului de stat Traian Hristea la reuniunea de lucru între Guvernul României și Reprezentanța UNICEF în România

07 Mar 2024 290