Prima femeie din România condamnată la închisoare pe viaţă



Judecătorii Tribunalului Galaţi i-au găsit vinovaţi pe Tanţa Bîgu şi Sântion Gherasim, din comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi, de uciderea cu premeditare şi cruzime a Ninei Petrea, cunoscută sub porecla de Nina Farmacista.
 
„Inculpata Bîgu Tanţa, pe fondul stării de gelozie pe care a recunoscut că o manifesta faţă de victima Petrea Nina a început pur şi simplu să o lovească pe aceasta în mod repetat, cu pumnii şi palmele peste cap precum şi cu picioarele în zona gurii. (…) În aceleaşi împrejurări, considerând insuficiente mijloacele pe care le folosea,  inculpata a folosit împotriva victimei şi unul din lemnele care urmau a fi folosite la foc şi se aflau lângă soba din bucătărie, lovind-o pe aceasta, în mod repetat, în zona capului şi în diverse alte zone ale corpului”, se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
 
„Cu o cruzime alimentată din belşug de băutură, bătrânul a pus mâna pe cuţitul cu care a înjunghiat-o de mai multe ori. Nici pentru bătrân, care iniţial a negat că şi-ar fi ucis ibovnica, verdictul specialiştilor nu a fost deloc blând şi a atârnat greu la sentinţă: «Inculpatul Sîntion Gherasim are tendinţe clare către practici sexuale aberante (sadism, folosirea de obiecte străine cu funcţie sexuală), startul acţional sadic este impulsiv»”, se precizează în raportul specialiştilor Serviciului de Analiză Comportamentală.
 
Bătrânul a primit 30 de ani de închisoare. În ceea ce o priveşte pe Tanţa Bîgu, femeia a fost condamnată la închisoare pe viaţă - fiind o sentinţă în premieră pentru ţara noastră - şi obligată, în solidar cu bătrânul, să-i plătească văduvului victimei daune materiale şi morale care însumează 15.000 de lei.
 
Pedeapsa aplicată de Tribunalul Galaţi nu este definitivă.       

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cel mai tânăr constănțean osândit la închisoare pe viață! 2 iulie 2021 - ziua în care o comună din județ a fost șocată după o faptă abominabilă

02 Jul 2022 6861

Constanța. O nouă condamnare la închisoare pe viață

22 Jun 2022 7304

Închisoare pe viață pentru un tânăr din Constanța! Decizia, definitivă

05 May 2022 28574

Închisoare pe viață Decizie definitivă pentru tânărul din Corbu acuzat de crimă și viol

30 Mar 2022 1869

Închisoare pe viață pentru un tânăr din Constanța! Ce s-a decis ieri în instanță

25 Mar 2022 5273

Crimă și viol la Corbu! Prima condamnare, închisoare pe viață. Dosarul, în apel

23 Feb 2022 4571

Tânărul constănțean osândit la închisoare pe viață, nemulțumit de pedeapsă!

17 Feb 2022 15470

Închisoare pe viaţă pentru un profesor din Indonezia după ce a violat 13 eleve

15 Feb 2022 1559

Închisoare pe viață pentru un tânăr din Corbu! Înainte de faptă a consumat un litru de votcă și 20 de joint-uri. (MOTIVARE)

04 Feb 2022 2612

Pedeapsă cu închisoare pe viață pentru o infirmieră care a ucis mai mulți pacienți, în Japonia

09 Nov 2021 1466

DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry Despre optimism și puterea de supraviețuire

17 Mar 2020 1716

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry Strategii de supraviețuire

14 Feb 2020 2803

Constanţa. Doi bărbaţi au fost condamnaţi, vineri, la închisoare pe viaţă. Detalii din dosar (document)

02 Nov 2019 3786

info-sud-est.ro Radu Babuș, finul lui Nicușor Constantinescu și subordonatul lui Radu Mazăre, în comisia de control a SRI. Tatăl parlamentarului, condamnat pentru corupție

18 Jan 2017 6126

Date din sertarele judecătorilor din Constanţa Abia ieşită din închisoare pentru pruncucidere, şi-a omorât alt bebeluş

19 Aug 2016 2805