Stiri calde

Prima reacție a fostului președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu după condamnarea din Dosarul Retrocedărilor

Condamnat la finele săptămânii trecute la cinci ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Daniel Constanța, aflat în prezent în detenție a reacționat printr-o postare pe pagina sa de Facebook vis-a-vis de sentința instanței. 

Redăm mai jos ce a postat pe Facebook Nicușor Daniel Constantinescu: 

”Dacă ne-am opri.Dacă….

A câta oară mi se întâmplă?Se transformă actul de justiție dintr-un act calificat judiciar într-unul de impresionare a publicului nespecializat. Punctual,despre dosarul retrocedărilor:

1 .În calitate de consilier local independent(2000-2004) am fost membru al Comisiei de aplicare a Legii10/2001. În comisia de aplicare a Legii10/2001 se centralizau înscrisurile provenite de la serviciile de specialitate,acordandu-li-se prezumția de legalitate și autenticitate,pentru că în spatele acestor referate au existat ,întotdeauna,înscrisuri provenind de la funcționarii publici,membri ai serviciilor de specialitate aflate în subordinea primarului, evaluatori acreditați ANEVAR,de la Direcția Finanțelor publice Constanța,etc. Din expertizele efectuate în cauza s-a dovedit că niciun bun imobil,din toate retrocedarile,nu a aparținut domeniului public al statului sau plajelor. Faleza a fost definită abia în ianuarie 2003,la intrarea în vigoare a OUG202/2002,până atunci nespecificandu-se ce înseamnă această,unde începe și unde se termină. 
Nu există nici un act normativ din jurnalele Consiliului de Miniștri,HG care să dea alt statut stățiunii Mamaia,terenurilor aferente activelor Cazino Nord și Cazino Sud,decât acela de proprietate privată la momentul respectiv a Primăriei mun.Cta.
Atât raportul topo,cât și expertiza de evaluare precizează foarte clar că,la momentul atribuirii,toate terenurile vizate făceau parte din domeniul public sau privat al mun.Cta,fie în baza HG904/2002,fie în baza hotărârilor de consiliu.

2. Prejudiciu 

În această cauza a fost efectuat un raport de expertiză judiciară încuviințat și administrat de instanța și un raport de constatare de către DNA.Constatarea făcută de DNA e doar o analiză comparativă a raporturilor de evaluare efectuate de expertul acreditat ANEVAR!Deci,NU sunt două mijloace de proba de forță juridică egală.Expertiză judiciară s-a făcut de către persone independente de subiecțîi procesuali,în timp ce raportul DNA ii are autori pe angajați ai Procurorului General.Lucrările efectuate de aceștia poartă subiectivismul acestei subordonari ierarhice pe care o are funcționarul public. 
În plus,eu,consilier local municipal nu pot răspunde pentru sub/supra evaluare.Răspunderea penală pentru producerea de prejudicii revine EXCLUSIV evaluatorului. 

3.Legea10 nu interzice contractele de cesiune,codul civil le consideră legale.

4.La”Grup infracțional organizat”infracțiunile trebuie să rezulte din probe,nu din”materialitatea faptelor”.Numai simpla poveste nu constituie temei pentru răspundere penală.Prezumția relativă nu poate stă drept proba în fața instanței.

5.ICCJ putea confirmă achitarea (pt.acuzația de grup infracțional organizat) pronunțată în prima instanța sau putea condamna,prin administrarea de probe noi. Ați văzut probe noi ???

Prin Decizia CEDO din 16 sept 2014 ICCJ a fost aspru criticată pentru condamnarea unei persoane,fără a administra probe noi,ci prin reinterpretarea aceluiași probatoriu pe baza căruia instanța anterioară pronuntase soluție de achitare” - se arată în postarea lui Nicușor Constantinescu. .


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Vasile 2

12 Feb, 2019 10:42

Ciocu' mic!Mic,mic,mic! Știi bine că spui numai prostii!V-a dat puțin, păcat de victimele colaterale!!!!

Articole asemanatoare

Legătura avocatei lui Răzvan Ciobanu cu Nicușor Daniel Constantinescu. Cum l-a ajutat pe fostul șef al CJC

18 May 2019 1130

ÎCCJ Noutăţi în dosarul în care Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 15 ani de închisoare

17 May 2019 758

O nouă condamnare pentru Nicuşor Constantinescu. Dosarul are legătură cu elicopterul prăbuşit în lacul Siutghiol

09 May 2019 794

Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul şef CJ Constanţa, condamnat în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol

08 May 2019 4357

Oficial DNA Constanţa! Ce au spus procurorii cu privire la noul dosar în care este cercetat Nicuşor Constantinescu

15 Apr 2019 537

Nicuşor Constantinescu, prezent la DNA Constanţa (galerie foto+video)

15 Apr 2019 1311

Soluția pe larg Curtea de Apel Constanța a decis. Câți ani stă Nicușor Constantinescu după gratii

10 Apr 2019 1354

Curtea de Apel Constanța a decis contopirea pedepselor lui Nicușor Constantinescu. Ce soluție a dat

09 Apr 2019 1420

Peste un milion de lei trebuie să recupereze CJC de la Nicuşor Constantinescu. Cât a recuperat până în prezent

05 Apr 2019 1266

Nicuşor Constantinescu cere revizuirea dosarului privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. Dosarul, amânat

29 Mar 2019 501

Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, azi, în atenţia judecătorilor

25 Mar 2019 876

Judecătorii s-au pronunţat în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Fostul şef al CJC ceruse contopirea celor două pedepse definitive

20 Mar 2019 724

Iată decizia judecătorilor Nicuşor Constantinescu a cerut să fie eliberat

18 Mar 2019 1060

Azi se decide libertatea lui Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa

18 Mar 2019 886

Ce decizie a luat Tribunalul Constanța în cazul cererii de recuzare a unui magistrat din dosarul lui Nicușor Constantinescu

13 Mar 2019 566