Primaria Cerchezu dată în judecată de Alfa-Bit A pierdut banii de la AFM şi este bună de plată

Alfa-Bit a dat în judecată Primăria Cerchezu, condusă de primarul Ion Constantinescu.

Procesul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, marţi, 28 octombrie, la Secţia a II-a civilă şi are ca obiect "ordonanţă de plată".

Primarul comunei a declarat pentru ZIUA de Constanţa că se aştepta ca societatea să cheme primăria în instanţă. "Mă aşteptam să facă lucrul acesta, însă normal era să discutăm înainte să deschidă procesul", a mărturisit şeful autorităţii locale.

Ion Constantinescu a adăugat că Alfa-Bit a executat o lucrare privind montarea unei eoliene şi a unor pompe de căldură. "Proiectul este derulat prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). A început în urmă cu 3-4 ani. Cei de la AFM au venit anul acesta la finalul contractului, dar nu au putut să facă recepţia lucrării întrucât lucrarea nu a fost bine realizată și nici în timpul prevăzut de contract", susţine primarul, afirmând că din acest motiv AFM nu a virat banii pentru acoperirea investiției. Şeful autorităţii locale a declarat că valoarea proiectului este de 430.000 de lei şi că mai are de achitat 350.000 de lei, mărturisind că a plătit deja din bugetul local suma de 80.000 de lei.

"AFM nu a mai alocat fonduri pentru că nu a putut să facă recepţia lucrării şi a rămas ca noi să achităm lucrarea", a explicat șeful autorității locale.

La rândul lui, administratorul societăţii Alfa-Bit, Ion Afendulis, a mărturisit că autoritatea locală a pierdut finanţarea de la AFM întrucât nu a prevăzut prelungirea contractului cu Administraţia Fondului pentru Mediu. Acesta a explicat că el a încheiat contract cu Primăria pentru această lucrare, iar Primăria Cerchezu a încheiat un contract separat cu AFM. Ion Afendulis a precizat că la momentul la care a sosit echipa AFM pentru recepţia lucrării, mai erau de remediat anumite probleme tehnice şi întrucât lucrarea nu era finalizată, autoritatea locală a pierdut banii. Nu se întâmpla acest lucru, dacă autoritatea locală lua decizia să prelungească contractul cu AFM, susține Ion Afendulis.

Administratorul Alfa-Bit a mărturisit că a vrut să ajute autoritatea locală și a încercat să recupereze banii de la primărie prin compensare de TVA, însă Curtea de Conturi s-a opus acestei operaţiuni întrucât Primăria Cerchezu nu a prevăzut investiţia în buget.

Ion Afendulis a mărturisit că în instanţă doreşte să oblige autoritatea locală să prevadă în bugetul de anul viitor investiţia pentru a îşi putea recupera banii prin compensare de TVA. De asemenea, administratorul Alfa-Bit a menționat că a deschis procesul cu puţin înainte de termenul de prescripţie, de 3 ani, pentru a se asigura că nu pierde banii, în cuantum de 350.000 de lei, care îi revin pentru montarea eolienei.

Cât priveşte lucrarea, Ion Afendulis a precizat că eoliana este funcţională, însă sistemul mai are un mic defect, şi preconizează că până săptămâna viitoare acesta va fi remediat.


Societatea Alfa-Bit  SRL are sediul în Bucureşti Sectorul 2, Strada Arcului numărul 11 A, iar asociat unic este Ion Afendulis. 

Societatea are ca obiect de activitate “Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat”.

sursă foto: rnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Drumuri Județene Constanța SA repară drumul pietruit DC19 Cerchezu-Măgura. Contract de aproape 180.000 de euro cu Primăria Cerchezu (DOCUMENT)

20 Mar 2024 635

Printre deficiențele constatate, modul de urmărire și încasare a creanțelor fiscale Curtea de Conturi Constanța, control efectuat la Primăria Cherchezu (DOCUMENT)

07 Mar 2024 618

Parohia Izvorul Tămăduirii Cerchezu, bună de plată! Trebuie să achite peste 10.000 de lei Primăriei Cerchezu (MINUTA)

25 Jan 2024 953

Licitații Constanța Centru de monitorizare în Dumbrăveni! Ce firmă și-a adjudecat contractul pentru tehnică și echipamente (DOCUMENT)

11 Oct 2023 825

Cumpărări directe Constanța Ce firmă și-a adjudecat contractul pentru proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere în Cerchezu

06 Oct 2023 802

Licitații Constanța Centru de monitorizare în timp real a situației din Cerchezu! Ce firmă și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

05 Oct 2023 952

Primăria Cerchezu reabilitează infrastructura rutieră din localitate

04 May 2023 1117

Primarul din localitatea constănțeană Cerchezu vrea să recupereze banii utilizați pentru lucrările de reparare a bisericii din Parohia Izvorul Tămăduirii

25 Feb 2021 1949

Licitația pentru iluminatul public în Cerchezu, județul Constanța, anulată. Iată motivul (document)

24 Sep 2020 2035

Mesaj de interes public Primarul comunei Cerchezu, Ştefan Chelaru - „Transmit tuturor multă sănătate şi să stea în case. Noi îi ajutăm cu tot ceea ce putem“

26 Mar 2020 2843

Eraos SA, firmă controlată de fratele fostului primar din Cogealac, Ion Soare, va reabilita străzile din Cerchezu (document)

22 Oct 2019 3795

Primăria comunei Cerchezu județul Constanţa angajează referent. Ce condiții trebuie îndeplinite și când va avea loc concursul

12 Oct 2018 1644

Post vacant la Primăria Comunei Cerchezu, județul Constanța. Ce condiții trebuie îndeplinite

02 Sep 2018 1996

Primăria comunei Cerchezu, județul Constanța angajează bibliotecar. Când este programat concursul

17 Jan 2018 2135

Nicola Cristian-Nicolae, patronul magazinului de mobilă Ruana, la o nouă investiţie imobiliară

16 Sep 2016 6594