Stiri calde

Primăria Constanţa a început lucrările de reabilitare a clădirilor aflate în proprietatea municipalității

Primăria Municipiului Constanța, prin Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat, a început lucrările de reabilitare a clădirilor aflate în proprietatea municipalității.
 

Cinci dintre aceste imobile, aflate în zona centrală și zona peninsulară a orașului au intrat deja în reparații capitale, atât la interior cât și la exterior, iar pentru alte 16 clădiri a fost efectuată expertiza tehnică în vederea începerii lucrărilor.


Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău: „Am acordat RAEDPP sume consistente pentru reabilitarea unor imobile aflate în proprietatea municipiului, în special cele din zona centrală”.

Clădirile care sunt locuite în prezent de chiriași vor beneficia de lucrări exterioare, iar celelalte vor fi reparate și la interior. După finalizarea reparațiilor, imobilele care nu sunt locuite vor fi scoase la licitație pentru a fi închiriate de agenți economici, iar banii rezultați vor putea fi folosiți la reabilitarea altor clădiri aflate în administrarea municipalității.
 
Sursă foto: Primăria Municipiului Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul Primăriei Constanţa, în perioada minivacanţei de Rusalii

14 Jun 2019 463

Primăria Constanţa a cumpărat autovehicule în leasing. Câştigătorii sunt din Suceava!

14 Jun 2019 793

Un nou act de urbanism, pentru realizarea de către Mas Publishing & Partners SRL şi Topocad Serv SRL a unui incubator de afaceri

14 Jun 2019 500

Platformă pentru containere, realizată în Portul Constanţa de Tomis Multimodal Services SRL

14 Jun 2019 931

Un constănţean, amendat pentru un picnic în loc nepermis. Totuşi, a câştigat în instanţă

14 Jun 2019 1469

Lucrările de reabilitare a parapetului care împrejmuiește spațiul de joacă de pe aleea Mălinului din Constanța, finalizate (galerie foto)

13 Jun 2019 496

Primăria Constanţa Continuă reabilitarea parcărilor din municipiu

13 Jun 2019 514

Plajă turistică şi beach-bar, amenajate în staţiunea Mamaia de C&C Concept Direct SRL

13 Jun 2019 764

Cum plănuieşte Primăria Constanţa să arate stadionul Gheorghe Hagi după reabilitare!

13 Jun 2019 2439

O trecere de pietoni din zona Brotăcei din Constanța va fi mutată. De ce a fost luată această decizie

12 Jun 2019 735

Continuă lucrările la locul de joacă de pe aleea Daliei, din Constanța. A fost turnat covorul de cauciuc (galerie foto)

12 Jun 2019 778

Imobil de opt etaje în Mamaia, zona Pinguin. Real Estate Investment SRL a obținut un certificat de urbanism

12 Jun 2019 409

Un prim pas în reabilitarea Vilei Elena din municipiul Constanţa. Act emis pentru Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Dobrogea (galerie foto)

12 Jun 2019 926

Primăria Constanța a publicat Regulamentul privind regimul finanțărilor acordate pentru proiecte de activitate sportivă

11 Jun 2019 677

Treceri de pietoni noi în Stațiunea Mamaia

11 Jun 2019 788