Primăria Constanța, măsuri pentru limitarea efectelor ploilor abundente. Opt diguri au fost montate (galerie foto)

Primăria Municipiului Constanța a luat măsuri pentru limitarea efectelor ploilor abundente care se anunţă începând cu ora 17.00. Administrația Națională de Meteorologie a emis cod portocaliu valabil marţi, ora 17.00 până miercuri la ora 21.00.

Pentru a preîntâmpina eventualele inundații în zonele cu probleme din oraș, lucrătorii Serviciul de Protecție Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei împreună cu militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au montat în zonele nevralgice din oraș, un număr de opt diguri de protecție, după cum urmează:
  • Zona Delfinariu- străzile Tabla Buţii, Răchitaşi, Grozeşti, Oneşti, Dragoslavelor;
  • Zona Km 4-5 - în dreptul porţii de acces de la Secţia 5 de Poliţie;
  • Zona Coiciu - strada Izvor la intersecţie cu strada Poporului.

Primăria s-a pregătit și cu un număr de 1.300 de saci cu nisip. O parte dintre ei au fost deja poziționați pe străzile inundabile, o parte au fost împărțiți către asociațiile de proprietari din zona Bisericii Sfânta Maria de pe bulevardul 1 Mai, iar 500 sunt de rezervă, în caz de necesitate.
Totodată, reprezentanții Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei și 20 de echipe ale S.C. RAJA S.A. acționează încă de ieri dimineață pentru decolmatarea rigolelor de scurgere și a canalizărilor, cu 10 vidanje, iar reprezentanții Serviciului Gestionare Spații Verzi sunt prezenți în cartiere cu 4 echipe formate din alpiniști și țapinari, precizează reprezentanţii Primăriei Municipiului Constanţa.


Polițiștii locali din cadrul Primăriei s-au deplasat prin cartiere în scopul informării cetățenilor despre eventualele situaţii de risc ce pot apărea în perioada următoare şi despre măsurile care trebuie luate pentru a uşura munca echipelor de intervenţie. Totodată, sunt pregătiți să acționeze pentru fluidizarea traficului, împreună cu reprezentanții Poliției Rutiere.

"Constănţenii sunt rugaţi să nu staţioneze autovehiculele în dreptul gurilor de canalizare pentru a nu face dificilă intervenţia utilajelor ori în dreptul copacilor sau al crengilor uscate pentru a preîntâmpina avarierea acestora.

Facem un apel către constănţeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie şi, în cazul în care situaţia o impune, să se ferească de furtună în sediile diverselor instituţii publice sau alte imobile care prezintă siguranţă", menţionează Municipalitatea.
 
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55;
Dispecerat Serviciul gestionare spații verzi – 0722.54.53.66;
Dispecerat Serviciul protecţie civilă, securitate, sănătate în muncă şi situaţii de urgenţă – 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Atenție, constănțeni! Mâine vor suna sirenele de alarmare publică

28 Mar 2024 412

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 569

Afaceri Constanța Cât costă serviciile pentru mentenanța rețelelor de iluminat cumpărate de Primăria Ghindărești (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 328

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 462

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 468

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 456

Atribuiri Constanța Primăria Năvodari achiziționează urnă mobilă. Ce firmă o va furniza (DOCUMENT)

28 Mar 2024 344

Felicia Ovanesian strânge semnături pentru candidatura la Primăria Constanța - „Constănțeni, am nevoie de ajutorul vostru!”

28 Mar 2024 606

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1676

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 460

Cumpărări directe O firmă din Mureș va furniza tutori arbori pentru Primăria Constanța (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 342

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 513

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 500

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2704

Construirea noului CET antrenează licitații după licitații. Primăria Constanța caută supervizori !

27 Mar 2024 402