Primăria Mangalia participă la Târgul de Turism de la Romexpo

Primăria municipiului Mangalia va participa la Târgul de Turism al României, organizat la Romexpo Bucureşti, în perioada 14-17 martie. Staţiunile din sudul litoralului vor fi reprezentate într-un stand comun, alături de Mamaia şi Eforie, în colaborare cu Asociaţia Litoral-Delta Dunării. În cele patru zile ale TTR, va fi prezentat calendarul evenimentelor programate pentru sezonul estival 2013, în Mangalia şi staţiunile din sudul litoralului.

Primarul Cristian Radu a declarat că prin această participare se doreşte readucerea în atenţia operatorilor de turism a locaţiilor hoteliere din Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus şi Saturn. "În colaborare cu Consiliul Judeţean şi Asociaţia Litoral-Delta Dunării, încercăm o relansare a turismului din sudul litoralului, prin crearea unor evenimente menite să atragă turişti încă din perioada sărbătorilor de 1 Mai şi Paşte", a subliniat edilul Mangaliei.

El a explicat că reprezentanţii municipalităţii, alături de specialişti din turism şi marketing, lucrează la o serie de proiecte prin care se urmăreşte atât extinderea capetelor de sezon, dar şi creşterea numărului de turişti. "Vom organiza festivaluri şi concerte cu artişti celebri, care să atragă numeroşi spectatori din ţară şi străinătate. De asemenea, vom avea evenimente de promovare a imaginii sudului litoralului, astfel încât staţiunile noastre să devină un pol de atracţie turistică", a completat Cristina Radu. O parte dintre aceste proiecte vor fi prezentate în cadrul Târgului de Turism, urmând ca altele să fie definitivate în perioada imediat următoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Câți bani va scoate din conturi Primăria Nicolae Bălcescu pentru dezinfecție interioară și exterioară?

19 Apr 2024 199

Imobile scoase la vânzare de Primăria Cuza Vodă, județul Constanța. Iată unde sunt situate

19 Apr 2024 261

Vrei să amenajezi o grădină de legume? Primăria Agigea, județul Constanța lansează licitație pentru concesionarea unui teren

19 Apr 2024 343

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 304

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 274

Licitații Tulcea Elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Babadag vor primi, zilnic, pachete alimentare de la SC Complex Anelis SRL (DOCUMENT)

19 Apr 2024 252

Declarații de avere Alexandrina Elena Șocarici, secretar la Primăria Dumbrăveni, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 276

Raportul informării și consultării publicului Pro și contra edificării unei clinici medicale în municipiul Constanța, investiția Cardiozone Med! (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 419

Cumpărări directe Constanța Cât plătește Primăria Năvodari pentru cosit zone verzi adiacente căilor publice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 303

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 255

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 223

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 310

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 350

Atenție, constănțeni! În perioada următoare se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

19 Apr 2024 406

Primăria Constanța Întâlnire de lucru la Direcția Generală de Asistență Socială. Iată despre ce s-a discutat

19 Apr 2024 384