Primarul Lucian Istrate a fost împuşcat mortal

Primarul comunei Tătuleşti, judeţul Olt, Lucian Istrate, a fost împuşcat mortal la vânătoare, relatează România TV. Partidă de vânătoare, autorizată, a avut loc sâmbătă dimineaţa pe Fondul Nr. 9 Tătuleşti.

Informaţia a fost confirmată de doctorul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Olt, dar şi de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, scrie presalocală.

Lucian Istrate a fost împuşcat accidental de unul dintre vânători, alicele nimerindu-l în inimă. Potrivit informaţiilor furnizate de Mihai Albulescu, directorul AJVPS Olt, la partida de vânătoare participau şase vânători şi doi gonaci, primarul din Tătuleşti fiind unul dintre gonaci.

Imediat după producerea tragediei, acesta a fost urcat într-o maşină pentru a fi transportat la Spitalul Slatina, iar la Jitaru s-au întâlnit cu echipajul de la Ambulanţa Olt, solicitat să intervină la faţa locului prin 112. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, edilul fiind deja decedat.

Sursa: romaniatv.net
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazul fostului primar Cătălin Cherecheș menționat într-un raport al Departamentului de Stat al SUA! (DOCUMENT)

25 Apr 2024 43

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 287

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 319

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1059

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 345

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1248

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 473

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 673

Ce planuri are Horia Constantinescu pentru lucrările de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

20 Apr 2024 659

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 513

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 830

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 545

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 535

Termoficare Constanța Revine apa caldă în municipiu!

19 Apr 2024 929

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 530