Primele măsuri de intensificare a colaborării româno-vietnameze. Ce memorandumuri au fost semnate

Ministrul Ștefan Radu Oprea continuă, în Republica Socialistă Vietnam, seria de discuții privind intensificarea colaborării economice și comerciale bilaterale și creșterea volumului de investiții în cele două economii.

Astăzi, ministrul român pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat a fost primit de prim ministrul Republicii Socialiste Vietnam, Nguyen Xuan Phuc și a avut întâlniri bilaterale cu secretarul pe probleme economice al partidului de guvernământ, Nguyen Van Binh, și ministrul planificăriiși investițiilor, Nguyen Chi Dung.

În cadrul întrevederii cu ministrul vietnamez al planificării și investițiilor, cei doi miniștri, Ștefan-Radu Oprea și  Nguyen Chi Dung, au semnat două Memorandumuri de înțelegere între Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Ministerul Planificării și Investițiilor, în domeniul promovării investițiilor și în domeniul IMM-urilor.  

”Documentele semnate astăzi constituie baza cooperării viitoare în domeniul economic. Am creat, astfel, cadrul instituțional pentru concretizarea multor oportunități de colaborare între mediile de afaceri din țările noastre, dar pentru a fi puse în practică, avem nevoie și de implicarea factorilor politici din România și Republica Socialistă Vietnam. Vă invit să analizați măsurile adoptate de guvernul român pentru dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial solid și competitiv, în care investitorii străini  găsesc o platformă de business atractivă și variată”, a declarat ministrul Oprea.   


Reprezentanții guvernului vietnamez au apreciat, în timpul discuțiilor,performanțele economice înregistrate de guvernul român, în special creșterea economică de 7% de anul trecut, precum și nivelul relației bilaterale cu România, exprimând dorința de intensificare a demersurilor bilaterale pentru amplificarea dimensiunilor economice și comerciale ale acesteia.

În acest sens, au reiterat intenția de a atinge, într-un timp cât mai scurt, principalul obiectiv în colaborarea dintre cele două state, acela de creștere a volumului schimburilor comerciale de la 200 milioane USD, în acest moment,la 500 milioane USD.

În context, de o analiză detaliată s-au bucurat oportunitățile de colaborare în domeniile cu potențial tehnic ridicat, cum ar fi din cadrul conceptului Industry 4.0, roboticii și IT-ului, dar și dezvoltarea cooperării în domenii în care România este recunoscută pe plan internațional pentru forța de muncă înalt calificată, cum ar fi domeniul hidrocarburilor și tehnologiilor de extracție și prelucrare a acestora.


Sursa foto: Agerpres.ro 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 323

MApNAcord România – Irlanda, în domeniul apărării

09 Apr 2024 280

MapN A fost semnat primul acord România – Irlanda, în domeniul apărării

08 Apr 2024 541

Guvernul a aprobat un Memorandum pentru construirea infrastructurii pentru molurile din Portul Constanța Sud!

11 Mar 2024 560

Guvern 2.010 posturi vacante din sănătate vor putea fi ocupate prin concurs sau examen

22 Feb 2024 1092

Nuclearelectrica încheie memorandum de înțelegere cu SACE și Ansaldo Nucleare pentru proiectele cheie la Unitățile 1 CNE Cernavoda și Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă

15 Feb 2024 552

A fost aprobată efectuarea plăţilor restante pentru refugiații ucrainieni aflați pe teritoriul României

11 Feb 2024 700

Compania Pfizer - BioNTech a acționat România în judecată pentru plata tuturor vaccinurilor anti-Covid. Ce a decis Guvernul României

01 Feb 2024 880

Ședință de Guvern Ministerul Finanțelor, împuternicit să contracteze o firmă de avocatură pentru a reprezenta România în procesul cu Pfizer

31 Jan 2024 716

Ministrul Adrian-Ioan Veștea “Personalul de specialitate în sănătate este o nevoie constantă“

11 Jan 2024 751

Rafila, anunț de ultim moment despre memorandumurile pentru concursurile privind posturile vacante din sănătate

04 Jan 2024 998

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară!”

04 Jan 2024 694

Ministerul Educației Crește bugetul pentru dezvoltarea învățământului dual din România!

18 Dec 2023 748

Premierul României, Marcel Ciolacu „Am cerut memorandum în Guvern pentru brăţări electronice pentru persoanele aflate sub control judiciar”

02 Dec 2023 783

Primăria Constanța! Cazinoul ar urma să fie renovat integral până la finalul lunii iulie 2024

20 Nov 2023 803