Primul termen, azi la Tribunalul Constanța Medicul Marius Militaru și anesteziștii Nicoleta și Dorin Arhire, în atenția judecătorilor

Tribunalul Constanța deschide azi, pentru prima dată, dosarul în care Marius Militaru, medic primar și șef al Clinicii de Cardiologie și Chirurgie cardiovasculară din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, a fost deferit justiției pentru luare de mită. Alături de Militaru a mai fost deferit justiției Dorin Arhire și Nicoleta Arhire, medici anesteziști în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Conform DNA, „la data de 17.11.2014, în calitate de medic primar și șef al Clinicii de Cardiologie și Chirurgie cardiovasculară din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, inculpatul Militaru Marius a pretins suma de 3.000 lei de la un denunțător, condiționând, de remiterea acestei sume, efectuarea unei operații chirurgicale pe cord, de care depindea supraviețuirea pacientului“. „La data de 24.11.2014, inculpata Arhire Nicoleta, medic anestezist în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a pretins de la denunțător, în legătură cu intervenția chirurgicală anterior menționată, suma de 1.000 lei pentru sine și suma de 2.000 lei pentru Militaru Marius. La data de 05.12.2014, inculpații Militaru Marius și Arhire Dorin (soțul lui Arhire Nicoleta) au primit, de la același denunțător, suma de 2.000 lei, respectiv 1.000 lei, în legătură efectuarea operației chirurgicale sus menționate, asupra denunțătorului.
La data de 15.12.2014, inculpatul Militaru Marius a mai primit încă 1.000 lei de la denunțător, ca rest al sumei de bani inițial pretinse pentru efectuarea intervenției chirurgicale, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante“, conform DNA. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medicii Marius Militaru, Nicoleta Arhire şi Dorin Arhire au scăpat de arestul la domiciliu (rechizitoriu)

20 Mar 2015 2483

Marius Militaru, liber să opereze într-un spital privat (rechizitoriu)

27 Feb 2015 1966

Rechizitoriu Trimitere în judecată Marius Militaru, Dorin Arhire şi Nicoleta Arhire (document)

31 Jan 2015 5202

Procurorii Anticorupţie se opun ca Marius Militaru să se întoarcă la muncă (rechizitoriu)

31 Jan 2015 2458

Arestat la domiciliul de serviciu din Constanţa Medicul Marius Militaru se întoarce la Spitalul Judeţean Constanţa (document)

30 Jan 2015 3356

Premiat pentru primul transplant cardiac din România Marius Militaru se întoarce la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

29 Jan 2015 2390

Sondaj de opinie Credeți că medicii de la Spitalul Clinic Județean Constanța iau mită?

16 Dec 2014 6499

Oficial DNA Constanța Medicii Marius Militaru, Arhire Dorin și Arhire Nicoleta de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, reținuți

15 Dec 2014 3159