Prins conducând un autovehicul cu certificat ITP fals în PTF Ostrov

Astfel, astăzi în jurul orei 06.30, în PTF Ostrov s-a prezentat pentru efectuarea formălităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român în vârstă de 57 de ani, domiciliat în judeţul Constanţa, care conducea un autovechicul înmatriculat în Bulgaria.
 
În urma verificării documentelor a rezultat faptul că certificatul de inspecţie tehnică periodică, cu însemnele autorităţilor din Bulgaria, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic fiind susceptibil a fi falsificat.
 
Ulterior, verificările specialistilor criminalişti au confirmat acest fapt.
 
Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat autoturismul fără a cunoaşte faptul că documentul în cauză este fals.
 
Poliţiştii de frontieră au întocmit, în cauză, lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale” şi „uz de fals”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 48 raportat la art. 320, respectiv art. 323 din Codul Penal, lucrare inaintata Parchetului de pe lângă Judecatoria Medgidia.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Nicolae Urdea, fost primar din Limanu, a fost achitat definitiv!

15 Mar 2024 632

UPDATE. Documente false, carieră falsă! Profesoară, viceprimăriță din Vaslui, acuzată de infracțiuni

19 Jan 2024 708

Procurorii DNA, nemulțumiți de achitarea lui Nicolae Urdea, fost primar din Limanu! S-a fixat ziua pronunțării definitive

17 Nov 2023 848

DNA, dosar penal în cazul Spitalului Municipal din Constanța! Totul s-ar putea decide azi (DOCUMENT)

15 Nov 2023 1410

Nicolae Urdea, fost primar din Limanu, achitat în dosarul DNA! Termen nou în apel

14 Oct 2023 835

Peste 300 de documente false sau falsificate, depistate de polițiștii de frontieră

14 Aug 2023 687

Nicolae Urdea, fost primar din Limanu, județul Constanța, achitat în dosarul DNA Constanța. Primul termen în apel, în octombrie

01 Jun 2023 1070

Cetățean georgian depistat în PTF Vama Veche având asupra sa un permis de conducere fals

27 Mar 2023 1011

Au indus în eroare și firme din Constanța Percheziții la persoane bănuite că ar fi închiriat mașini, folosind acte false, pe care ulterior le-au vândut la centre de dezmembrări

16 Mar 2023 1169

Procurorii DNA Constanța, nemulțumiți de achitarea unui fost primar din județ! „Fapta nu există!“

17 Feb 2023 4114

Fapta nu există! Tribunalul Constanța explică achitarea lui Nicolae Urdea, fostul primar din Limanu! Decizia nu este definitivă

03 Feb 2023 1232

Autodenunț! DNA acuză - acte false pentru construirea Spitalului municipal policlinic din Constanța! (DOCUMENT)

13 Oct 2022 3455

UPDATE. Apartament din București, vândut cu acte false. Mai mulți suspecți, cercetați de procurorii din Constanța. Ce au stabilit anchetatorii

15 Jul 2022 1953

Un fost primar din județul Constanța, trimis în judecată de procurorii Anticorupție! Explicații DNA (RECHIZITORIU)

15 Jul 2022 6934

Indieni cu acte false, depistați pe Aeroportul Otopeni

23 Jun 2022 1189