Printre invitaţi, un star de la Hollywood Superkombat revine! 11 meciuri internaţionale, cu sportivi din zece ţări

 
Promoţia internaţională Superkombat pe reguli K-1, condusă de Eduard Irimia, va reveni la Bucureşti, pe 7 mai, atunci când va organiza al doilea mare eveniment al anului, care va include în premieră o tematică expo la nivel mondial si totodata lansarea Academiei Superkombat.

Gala va avea loc la Romexpo, în pavilioanele C4 şi C5, urmând să programeze nu mai puţin de 11 meciuri internaţionale, cu sportivi din zece ţări. Printre invitaţi se vor număra legendarul Remy Bonjasky, dar şi un star de la Hollywood, al cărui nume va fi anunţat oficial în perioada următoare.

În meciul cap de afiş al serii, spaniolul Moises Baute, câştigător al piramidei Superkombat de la Constanţa, îl va înfrunta pe brazilianul Cesar Almeida pentru titlul mondial la categoria semigrea, în timp ce printre luptătorii români care au fost confirmaţi pentru eveniment se numără Cristi Spetcu, Cristi Milea, Amansio Paraschiv, Sebastian Cozmâncă, Cristi Ristea, Dumitru Ţopai, Alexandru Nedelcu, Denis Anghel şi Adrian Maxim.  

De luna viitoare, se va organiza un tur de selecţii în România, prin intermediul Academiei Superkombat, concept care va avea baza la Bucureşti şi le va oferi şansa sportivilor de perspectivă de a se pregăti fără niciun cost alături de cei mai buni antrenori internaţionali.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Astăzi este ziua de naștere a campionului Ionuț Iftimoaie. A luptat și a filmat și pe litoral

26 Aug 2021 2003

UPDATE Super-meciul dintre Alex Filip și Daniel Stefanovski, de la gala OSS Fighters, reprogramat. Ce s-a întâmplat

03 Aug 2020 3755

Revanșa! În ultimul meci din carieră, Alex Filip luptă pentru centura Superkombat, în gala OSS Fighters de la Mamaia!

18 Jul 2020 4206

Imagini de acum cinci ani Luptătorul Alex Filip, din Constanța, pregătire în Olanda, la celebra sală Vos Gym Amsterdam (video)

29 Apr 2020 5747

Adversar de top pentru Alex Filip în ultimul meci din cariera sa. La gala OSS Fighters, de la Mamaia! (video)

27 Apr 2020 7053

Constanţa Luptătorul Mădălin Crăciunică s-a căsătorit cu Sarah Iuria Ștefan. În curând, cei doi vor deveni părinţi (galerie foto)

26 Feb 2020 12422

Tânărul luptător de la Sharks Gym Constanța „Ștefan Orza, viitorul campion mondial al României la kickboxing“ (galerie foto)

07 Feb 2020 9019

Gala „OSS Fighters 05 & SK - Gentlemen's Tournament“ Câştigătorul piramidei greilor intră în posesia primei centuri OSS Fighters (galerie foto)

06 Feb 2020 3255

Eveniment de nivel mondial Gala „OSS Fighters 05 & SK - Gentlemen's Tournament“ aduce la Bucureşti legende ale kickboxing-ului (galerie foto)

04 Feb 2020 3330

„Cel mai puternic fight-card din ultimii zece ani în kickboxingul românesc“ Gala OSS Fighters 5. Meciuri de cinci stele! (galerie foto)

22 Jan 2020 5574

„Lupii tineri!“ Ştefan Orza, de la Sharks Gym Constanţa, îl are ca adversar la OSS Fighters 5 pe Serghei Zanosiev

11 Jan 2020 4399

Gală de nivel mondial, cu piramidă la categoria grea Urcă în ring la OSS Fighters 5, după ce a luptat în Glory cu Rico Verhoeven (galerie foto)

04 Jan 2020 5620

Mamaia Rezultatele galei OSS Fighters 4. Amansio Paraschiv își păstrează centura mondială (galerie foto)

22 Aug 2019 6569

Cel mai mare show al anului! Meciuri unul şi unul, joi seară, la Mamaia, la gala OSS Fighters 4! Se pune în joc centura mondială

22 Aug 2019 2735

Mamaia Luptătorii de la OSS Fighters 4, față în față, în această seară, la cântarul oficial. Marea gală e mâine! (galerie foto)

21 Aug 2019 2461