„Probațiune, reabilitare și reintegrare socială”. Discuții despe reintegrarea deținuților

 
Departamentul de Teologie Practică, Specializarea Asistență Socială, din cadrul Facultăţii de Teologie  „Sf. Apostol Andrei”, a organizat astăzi, 15  aprilie 2016, dezbaterea cu tema  „Probațiune, reabilitare și reintegrare socială”, în colaborare cu Facultatea de Drept și Științe Administrative și Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Coordonatorii activităţii  au fost  lect. univ. dr. Nina Stănescu, conf. univ. dr. Cristi Iftene, prof. univ. dr. Mihaela Rus şi conf. univ. dr. Daniela Căprioară. 
     
La această dezbatare au participat pe lângă cadrele didactice și studenții din cadrul celor trei facultăți,  invitați din partea Penitenciarului Poarta Albă, Constanța, și anume: Emilia Topală – comisar de penitenceniar, Paul Lungu – inspector asistent social, Ionuț Vaseliu  -  preot capelan, Fănel Micu – consilier în cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.
          
 S-au pus în discuție teme precum:
 
-           Utilitatea şi necesitatea unor programe de reabilitare şi reintegrare a foştilor deţinuţi, prin multiplele avantaje oferite atât pentru infractori, cât mai ales pentru societate.
 
-           Îşi doresc deţinuţii să participe la programe de reintegrare care să îi ajute în momentul liberării? Şi, dacă da, care ar fi cele mai utile programe de reintegrare?
 
-           Ce scop concret ating acestea?
 
-           Care sunt obstacolele pe care trebuie să le depăşească deţinuţii după liberarea din  penitenciar?
 
-           Ce fac alte state pentru a-i ajuta pe foştii deţinuţi în procesul de reabilitare sau în pregătirea pentru liberare?
 

-           Cât de importantă este consilierea religioasă a deținutului? 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă în Capitală! Un deținut periculos a evadat

09 Apr 2024 1045

Ecuador Peste 40 de ostatici reținuți de deținuții răzvrătiți din închisori au fost eliberați

14 Jan 2024 545

Cruci din cuiele găsite în gropile unde au fost aruncați martirii de la Periprava

22 Nov 2023 1653

Blestemul pământului de la Periprava Nu s-a putut identifica niciun martir. Oasele deținuților politic au fost înhumate la Mănăstirea Dervent

21 Nov 2023 1879

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „De-acum, deținuții au o a doua șansă! Aceștia vor avea acces la mai multe programe de calificare profesională”

09 Nov 2023 787

Mihai Șerpoianu, președintele AFDP - filiala Constanța, dorește schimbarea numelor mai multor străzi din municipiu

30 Oct 2023 1026

Este nevoie de sprijin pentru arheologii care exhumează deținuții de la Periprava. Au nevoie de fonduri pentru continuarea proiectului

03 Aug 2023 812

UPDATE Imagini șocante! Deținuți din Centrul Educativ Buziaș bătuți cu bestialitate de polițiști. Reacția ministrului Justiției (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Jul 2023 1263

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz lagărul Capul Midia! (FOTO+VIDEO)

13 Jul 2023 1677

LIVE VIDEO+TEXT Alegeri la Filiala Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jul 2023 1919

Asociația Foștilor Detinuți Politic - filiala Constanța își va alegea noua conducere, sâmbătă, 1 iulie 2023

16 Jun 2023 1315

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz Lagărul 9 Culme (FOTO+VIDEO)

13 Jun 2023 1960

Judecătorii vor să știe dacă taluzul de la Plaja Modern Constanța este faleza litoralului românesc!

12 Jun 2023 4018

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărele Medgidia și Poarta Albă (Foto+Video)

31 May 2023 4529

Momente emoționante la Poarta Albă, la inaugurarea „Muzeului în aer liber”, închinat deținuților politic exterminați de regimul comunist (FOTO+VIDEO)

26 May 2023 1770