Probleme din cauza viscolului puternic în judeţul Tulcea. Mai multe drumuri au fost închise. Cursurile au fost suspendate

Traficul autovehiculelor pe trei segmente de drumuri naţionale şi pe şapte tronsoane de drumuri judeţene din Tulcea este închis marţi dimineaţa, din cauza viscolului puternic, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Delta" citat de Agerpres.ro
 
De asemenea, pe alte patru sectoare de drumuri naţionale, autorităţile au decis impunerea unor restricţii de tonaj, pentru prevenirea unor evenimente nedorite.
 
Purtătorul de cuvânt al ISU "Delta", Florentin Daciu, a anunţat că, marţi dimineaţa, circulaţia autovehiculelor a fost închisă pe DN 22A Cataloi-limită de judeţ Constanţa, DN 22D Horia-Popasul Cerbului şi Ciucurova-2 Cantoane, precum şi pe DN 22F Izvoarele-Nalbant.
 

"Pe fondul viscolului puternic care generează vizibilitate scăzută, s-a luat hotărârea restricţionării traficului autovehiculelor cu masa de peste 3,5 tone pe următoarele sectoare de drumuri: DN 22, Smârdan-Tulcea şi Tulcea-Baia, DN 22D Măcin-Horia, DN 22E Garvăn-IC Brătianu", a menţionat reprezentantul ISU Delta.

 
Din noaptea de luni spre marţi, autorităţile au anunţat că s-a închis traficul autovehiculelor pe şase tronsoane de drumuri judeţene, Dăeni-Traian, Făgăraşu Nou-Dăeni, Două Cantoane-Sarighiol de Deal-limită judeţ Constanţa, Ceamurlia de Sus-Topolog, Sarighiol de Deal-Casimcea şi Enisala-Babadag.
 
Autorităţile au informat, de asemenea, marţi dimineaţă, că circulaţia pe drumul judeţean Tulcea-Murighiol este închisă temporar.
 
Din cauza viscolului şi a drumurilor nepracticabile, cursurile au fost suspendate marţi în toate şcolile din judeţul Tulcea.

Sursa:  Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 386

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 819

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 671

IGSUCod portocaliu și galben

02 Apr 2024 314

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 638

ISU Giurgiu10 ore de vânt puternic, mâine, în județul Giurgiu

01 Apr 2024 316

Alertă meteo Se strică vremea în toată țara! Județele Constanța și Tulcea sub avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben

01 Apr 2024 6975

MAERepublica Franceză – Cod portocaliu de ploi și inundații în sudul țării

11 Mar 2024 458

Judecătoriile din Constanța și Tulcea, „cod“ portocaliu și roșu de judecători lipsă! Analiză Alin Ene, membru CSM

08 Feb 2024 737

Furtuna Isha ajunge în Europa! Mai multe state sub avertizări meteo cod roșu. Și România va fi afectată

21 Jan 2024 2012

Avertizare emisă de hidrologi Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii! Județele vizate

21 Jan 2024 628

Hidrologii în alertă! Coduri Portocaliu și Galben pe râuri din diverse județe

19 Jan 2024 592

Avertizare hidrologică! Pericol de inundații

18 Jan 2024 574

MAE Atenționare de călătorie pentru Republica Moldova - Cod portocaliu de intemperii și perturbări în domeniul transporturilor

08 Jan 2024 689

Date actualizate Apele Române anunță avertizări hidrologice Cod Galben și Portocaliu

04 Jan 2024 765