Problemele ridicate de Liga Militarilor Profesioniști în faţa ministrului Apărării. Necazurile cu care se confruntă Corpul SGP (document)

Pe parcursul unui dialog de peste două ore cu ministrul Apărării, Gabriel Leș, delegația Ligii Militarilor Profesioniști (LMP) a prezentat setul de propuneri în 11 puncte, vizând îmbunătățirea calității vieții militarilor profesioniști.
 
Astfel, LMP cu sediul în Constanța, a făcut propuneri pentru o salarizare corectă.
 
„Să se majoreze valoarea de referință sectorială (VSR) de la 217,64 lei la 370 lei. La 370 lei VRS un soldat aunge la solda funcției de bază 1.461 de lei, cu 11 lei mai mult decât salariul minim pe economie. În acest caz, salariile militarilor vor crește gradual în funcție de grad și vechime și nu vor mai exista solde egale”, arată LMP în document.
 
De semenea, LMP solicită ca angajaților MApN să li se plătească orele lucrate suplimentar în cazul în care nu se pot acorda zile libere, zilele de sâmbătă și duminică, precum și sărbătorile legale cu 75%, similar cu angajații din MAI.
 
Aceștia mai propun egalizarea misiei aferente unei zile de aplicație cu contravaloarea unei zile de normă de hrană (17 – 32 lei) și reînoirea contractelor soldaților și gradaților profesioniști.
 
Cap. Florin Șuteu a argumentat necesitatea existenței unui caporal consilier al comandantului pe probleme de SGP la nivel de unitate, batalion, brigade etc. El a propus ca din comisia care analizează accederea directă în corpul subofițerilor a unui caporal cu o vechime de 20 de ani în sistemul militar, să facă parte doi gradați profesioniști.
 
Cap. Gabriel Radu și cap. Daniel Mitran din Forțele Navale, au pus în discuție posibilitatea ca sporurile de radiații și alte sporuri specifice de la bordul navei ale tuturor membrilor echipajului, să fie raportate într-un procent din solda comandantului navei. Tot de la Marină, cap. Alexandru Stancu a adus în discuție problema ținutei de instrucție, care nu se acordă la timp soldaților și gradaților profesioniști.
 
Propunerile LMP vizând îmbunătățirea calității vieții militarilor profesioniști pot fi citite integral în secțiunea „Documente”.
 


Sursa foto: ligamilitarilor.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Liga Militarilor Profesioniști, plachetă de excelență pentru luptătorul Ștefan Ilașcu (GALERIE FOTO)

19 Nov 2021 3389

Constanța Echipa Ligii Militarilor Profesioniști a promovat în Liga 1 de minifotbal (video)

28 Oct 2020 5572

Liga Militarilor Profesioniști, la ceas aniversar

17 Sep 2019 2155

Vești bune pentru militarii profesioniști. LMP a semnat protocol de colaborare cu Sanatoriul EFOSAN din Eforie Nord. De ce servicii vor beneficia militarii (galerie foto)

11 Feb 2019 5039

Pluguşorul Ligii Militarilor Profesionişti „Ia pocniți din bice măi/Cum e datina la noi/Să audă-ntreaga țară/Urătura militară!

30 Dec 2018 5244

Ce salarii câștigă lunar militarii profesioniști din Armata Română. Discuții aprinse între militari după un reportaj TV

20 Dec 2018 7712

Militari de elită din Constanța. Caporal Tacciu Daniel, militar veteran, component al echipajului Fregatei F-222 „Regina Maria"

14 Dec 2018 2282

Militari de elită din Constanța. Caporal Dănuț Mocanu, militar veteran din cadrul Brigăzii 9 Mecanizate „Mărășești" - Constanța (galerie foto)

14 Dec 2018 1907

Militari de elită din Constanța. Sergent Pascale Roibu, încadrat la Grup Scafandru EOD Constanța (galerie foto)

12 Dec 2018 5605

Militari de elită din județul Constanța. Plutonier adjutant principal Manuel M. Vlăduț, subofițer de comandă al Batalionului 911 Infanterie ,,CENTAURI,,- Medgidia (galerie foto)

12 Dec 2018 3993

Militari de elită din județul Constanța. Caporal Giumali Metin, militar veteran în cadrul B 911 Infanterie "Centauri" - Medgidia (galerie foto)

12 Dec 2018 4394

Militari de elită din Constanța. Caporal Victor Poliacov, militar veteran din cadrul Divizionului 175 nave scafandri Constanța (galerie foto)

11 Dec 2018 2622

Militari de elită din Constanța. Caporal Marcel Neagu, militar veteran din cadrul Batalionul 341 Infanterie Topraisar (galerie foto)

11 Dec 2018 5328

Militari de elită din Constanța. Cap. Iaszfalvi Florian Tiberiu, militar veteran din cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri (galerie foto)

10 Dec 2018 2444

Militari de elită din Constanța. Caporal Florin Fânaru, unul dintre „veteranii” „Rechinilor Albi” din Batalionul 341 Infanterie Topraisar (galerie foto)

10 Dec 2018 3959