Procuror de la DNA Ploiești cercetat de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Ce acuzații i se aduc

Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror de caz a instrumentat un dosar al D.N.A. – ST Ploieşti și, cu intenţie, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă un notar public, iar ulterior, prin rechizitoriul din data de 23.12.2015 a dispus sesizarea instanţei de judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, deși ar fi știut că notarul public este nevinovat.

Potrivit unui comunbicat transmis de Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, suspectul ar fi încălcat obligația de stabilire a vinovăției în funcție de ansamblul probator administrat, existând suspiciunea că nu ar fi analizat situația de fapt sub toate aspectele și nu ar fi administrat mijloace de probă atât în apărare, cât și în acuzare.

La data de 22 martie 2019 a fost adusă la cunoștința suspectului efectuarea în continuare a urmăririi penale.
 

”Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale  reprezintă o  etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au mai transmis procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 450

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 831

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 414

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 359

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 697

Procurorul bucureștean Emanuel Sergiu Codruț Popescu, propus în continuare șeful Parchetului Judecătoriei Măcin

22 Apr 2024 442

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 663

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 480

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 727

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4308

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1501

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 944

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 255

Știri justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, programat pentru interviul de procuror

11 Apr 2024 518

Oficial de la CSM! Procurorii Andreea Corina Băjenaru, Florina Silvia Popa și Claudia Antoanella Ianota, eliberați din funcţie, prin pensionare

10 Apr 2024 462