Procurorii DNA au extins urmărirea penală față de trezorierul unui partid politic. Ce acuzații i se aduc

În cauza mediatizată prin comunicatul nr 294/VIII/3 din 2 aprilie 2019,  procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale față de aceeași persoană, trezorier al unui partid, cu privire la săvârșirea unei alte infracțiuni de delapidare.

Potrivit DNA, în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
       
În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul ar fi  dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui  autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupe) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

„Concret, data de 10.07.2017,  formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior  menționat, iar la data de 18.07.2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți  abia la data de 23.08.2018.
 
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au transmis procurorii DNA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 341

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 258

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 455

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 366

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 889

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 697

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 527

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1351

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 673

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 757

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 746

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1347

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 816

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 741

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1470