Procurorul Toma Ovidiu Carmen, arestat preventiv

 
În şedinţa de astăzi, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie, începând cu această dată, a procurorului Toma Ovidiu Carmen, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca urmare a dispunerii faţă de acesta a măsurii arestării preventive.

Măsura arestării preventive a fost dispusă pentru o perioadă de 30 de zile prin încheierea nedefinitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală la data de 19 noiembrie, la propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

Hotărârea de suspendare din funcţie a fost luată de Secţia pentru procurori în temeiul dispoziţiilor privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform cărora secţiile Consiliului dispun suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora procurorul este suspendat din funcţie când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă.

Reamintim că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în anul 2015.


Sursa foto: luju.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.